untitled

— Oh, a răspuns el zâmbind cu gura până la urechi. Păi, englezoaico,
niciodată nu am spus că aș fi un soț bun. Nici tu nu ai spus. Ba chiar mi-ai
spus că sunt sadic și alte câteva lucruri pe care nu le voi repeta, pentru
decență. Dar nu un soț bun.
— Bun. Atunci nu o să mă văd nevoită să te otrăvesc cu cianură.
— Cianură? a întrebat privindu-mă nedumerit. Ce e asta?
— Otrava care l-a ucis pe Arthur Duncan. E puternică și a naibii de rapidă.
Destul de comună în timpul meu, dar nu aici.
Mi-am lins buzele, pe gânduri.
— Am luat pe buze doar o cantitate foarte mică, dar mi-a amorțit toată
fața. Acționează aproape instantaneu, după cum ai văzut. Ar fi trebuit să îmi
dau seama de atunci… despre Geilie, vreau să spun. Îmi imaginez că a făcut-o
din sâmburi de piersică sau de cireșe zdrobiți, deși trebuie să fi fost o muncă
extrem de anevoioasă.
— Deci ți-a spus de ce a făcut-o?
Am oftat, masându-mi tălpile. Îmi pierdusem pantofii în timpul luptei de
pe malul lacului și aveam tendința de a strânge țepi și ghimpi, tălpile mele
nefiind la fel de bătucite precum ale lui Jamie.
— Mi-a spus asta și multe altele. Dacă e ceva de mâncare în desagi, adu-o,
iar eu îți voi povesti tot ce mi-a zis.
•
A doua zi am intrat în valea Broch Tuarach. În timp ce coboram de pe
dealuri, am zărit un călăreț solitar, la o oarecare depărtare, îndreptându-se
spre noi. Era prima persoană pe care o vedeam de când plecasem din
Cranesmuir.
Bărbatul era solid și cu o înfățișare prosperă, cu o coamă de păr alb ca
neaua căzându-i peste gulerul hainei bine croite din serj gri, ale cărei cozi îi
acopereau aproape pantalonii.
Călătorisem aproape o săptămână, dormind sub cerul liber, spălându-ne
în apa rece și proaspătă a izvoarelor, hrănindu-ne destul de bine cu iepurii și
peștii pe care îi prindea Jamie, dar și cu plantele și fructele comestibile pe
care le culegeam eu. Dieta noastră era mai sănătoasă decât la castel, mai
proaspătă și cu siguranță mai variată, deși ușor impredictibilă.
Însă dacă mâncarea luată în aer liber ne prindea bine, înfățișarea noastră
era cu totul altă problemă și m-am uitat în grabă la amândoi când bărbatul
călare a ezitat, încruntându-se, apoi a schimbat direcția și s-a îndreptat la
trap ușor spre noi pentru a vedea ce se întâmplă.
Jamie, care insistase să meargă pe jos cea mai mare parte a drumului
pentru a cruța calul, avea o înfățișare cu adevărat îndoielnică: ciorapii pătați
489