untitled

M-am arătat de acord și ne-am plimbat o vreme prin vâlcelele din
apropierea livezii, căutând pe sub buturugile putrezite și prin jurul
malurilor lacurilor scânteietoare de munte, unde ciupercile otrăvitoare
creșteau din belșug. Geilie era o adevărată enciclopedie a plantelor locale și
a întrebuințărilor lor medicinale, deși despre unele din cele din urmă aveam
îndoieli, asta ca să mă exprim delicat. De exemplu, consideram destul de
improbabil ca sorbestreaua să facă să crească negi pe nasul unui dușman și
mă îndoiam că crețișorul de pădure putea transforma broaștele râioase în
porumbei. Mi-a dat toate aceste explicații cu o privire șireată care mi-a dat
de bănuit că îmi testa cunoștințele sau voia să vadă dacă eram sau nu
vrăjitoare.
În ciuda câtorva tachinări, am găsit compania ei plăcută, cu o inteligență
ageră și o filosofie de viață veselă, deși ușor cinică. Părea să știe totul despre
toată lumea din sat, din împrejurimi și din castel. Explorarea noastră a fost
întreruptă de momente de odihnă în timpul cărora m-a delectat cu povești
despre problemele stomacale ale soțului ei și cu bârfe ușor malițioase, însă
amuzante.
— Se spune că Hamish nu ar fi fiul tatălui său, a spus ea la un moment dat,
referindu-se la unicul copil al lui Colum, băiețelul cu părul roșcat de vreo opt
ani pe care îl văzusem la cina din sală.
Nu am fost foarte surprinsă să aud această bârfă, după ce îmi formasem
propriile mele convingeri în privința asta. Am fost doar mirată că exista doar
un singur copil cu origini chestionabile, presupunând că Letitia fusese fie
norocoasă, fie suficient de inteligentă încât să apeleze din timp la cineva
precum Geilie. Fără să mă gândesc prea mult, i-am spus asta însoțitoarei
mele.
Și-a aruncat pe spate părul lung și blond și a râs.
— Nu, nu a apelat la mine. Frumoasa Letitia nu are nevoie de ajutor din
partea nimănui în asemenea chestiuni, crede-mă. Dacă oamenii caută o
vrăjitoare prin aceste locuri, ar face mai bine să caute la castel decât în sat.
Vrând să schimb cât mai repede subiectul spre ceva mai puțin delicat, am
rostit primul lucru care mi-a venit în minte.
— Dacă Hamish nu e feciorul lui Colum, al cui se crede a fi? am întrebat,
cățărându-mă pe o movilă de bolovani.
— Păi, al flăcăului, desigur.
Și-a întors fața spre mine, cu buzele zâmbind ironic și ochii verzi
strălucind viclean.
— Al tânărului Jamie.
•
142