untitled

674
o plecăciune adâncă în fața altarului, apoi mi-a făcut semn ușor cu capul
spre ușă.
— Pleci? am spus când am ieșit din capelă. Dar am crezut că nu trebuie să
lași… ăă… Taina… singură?
Anselm a zâmbit senin.
— Nu am lăsat-o singură, draga mea. Dumneata erai acolo.
Mi-am înghițit impulsul de a-i răspunde că eu nu contam. La urma
urmelor, probabil, nu exista noțiunea de Adorator Oficial Calificat. Trebuia
doar să fii om, și îmi închipuiam că mai eram încă om, deși uneori abia mă
simțeam așa. Lumânarea lui Jamie încă mai ardea când am trecut prin fața
ușii lui și am auzit un foșnet de pagini întoarse. M-aș fi oprit, dar Anselm
mergea lângă mine pentru a mă conduce până la ușa camerei mele. M-am
oprit în fața ușii să îi urez noapte bună și să îi mulțumesc că m-a luat la
capelă.
— A fost… liniștitor, am spus, străduindu-mă să găsesc cuvântul potrivit.
A încuviințat din cap, privindu-mă.
— Oui, madame. Așa este.
Când m-am întors să intru, el mi-a spus:
— Ți-am zis că Taina Binecuvântată nu a fost singură, pentru că
dumneata erai acolo. Dar dumneata, ma chère? Ai fost singură?
M-am oprit și l-am privit o clipă lungă înainte de a-i răspunde.
— Nu, am spus. Nu am fost.
39. RĂSCUMPĂRAREA UNUI SUFLET
Dimineață m-am dus ca de obicei să văd ce face Jamie, sperând că reușise
să mănânce ceva la micul dejun. Chiar înainte să ajung în camera lui,
Murtagh s-a strecurat dintr-un alcov din zid, tăindu-mi calea.
— Ce este? am întrebat repede. S-a întâmplat ceva?
Inima a început să îmi bată mai iute și palmele mi s-au umezit pe loc.
Panica trebuie să mi se fi citit limpede pe chip, căci Murtagh a dat din cap,
încercând să mă liniștească.
— Nu, e bine, a ridicat el din umeri. Sau, mă rog, la fel de bine ca și până
acum.
M-a întors așezându-și ușor o mână sub cotul meu și a început să mă
împingă încet, înapoi pe coridor. Mi-a trecut prin minte cu o oarecare uluire
că aceasta era prima dată când Murtagh mă atingea în mod deliberat de