untitled

— Întinde-o nițel pe spate, fetițo, m-a instruit ea, absolut netulburată de
țipetele lui Jenny.
Probabil auzise la viața ei suficiente țipete încât să nu o mai sperie. La
următoarea relaxare, doamna Martins a trecut la acțiune. Apucând copilul
prin pereții momentan flasci ai pântecului, s-a opintit, încercând să îl
întoarcă. Jenny a țipat și mi-a îndepărtat brațele când o nouă contracție a
început. Doamna Martins a mai încercat o dată. Și încă o dată. Și încă o dată.
Incapabilă să se oprească din împins, Jenny se epuiza dincolo de limitele
tolerabile, trupul ei luptându-se mai mult decât era omenește posibil în
încercarea de a forța copilul să se nască.
Deodată, totul a funcționat. Pe neașteptate, o mișcare lichidă stranie s-a
produs și masa amorfă a copilului s-a întors sub mâinile doamnei Martins.
Imediat, forma burții lui Jenny s-a schimbat și după aceea am avut
sentimentul că lucrurile au intrat pe făgașul normal.
— Acum împinge.
Jenny a împins și doamna Martins s-a lăsat în genunchi lângă pat. După
toate aparențele, ea a văzut vreun semn de progres, căci s-a ridicat și a
apucat în grabă o sticluță de pe masa unde o pusese atunci când intrase în
cameră. A picurat puțin din ceea ce părea a fi ulei pe buricele degetelor și a
început să maseze ușor între picioarele lui Jenny.
Jenny a scos un mârâit furios de protest la atingerea moașei pe măsură ce
durerea următoarei contracții s-a intensificat și doamna Martins a luat mâna
de pe ea. Jenny s-a lăsat moale, fără vlagă, și moașa și-a reluat masajul blând,
vorbindu-i în șoaptă pacientei, spunându-i că totul este bine, să se
odihnească și acum… să împingă!
În timpul următoarei contracții, doamna Martins și-a așezat palma peste
burta lui Jenny și a împins în jos cu putere. Jenny a urlat cât au ținut-o
plămânii, dar moașa a continuat să împingă până când contracția s-a relaxat.
— Împinge cu mine la următoarea, a spus doamna Martins. E aproape
gata.
Mi-am pus palmele peste ale doamnei Martins pe burta lui Jenny și, la
semnalul ei, toate trei am împins. Jenny a scos un mârâit adânc și victorios și
un boț alunecos s-a umflat deodată între picioarele ei. Și-a îndreptat
picioarele peste saltea și a mai împins o dată și Margaret Ellen Murray a
țâșnit în lume ca un porcușor uns cu seu. Ceva mai târziu, m-am îndreptat de
spate după ce ștersesem chipul zâmbitor al lui Jenny cu o cârpă umedă și m-
am uitat pe geam. Se apropiau zorile.
— Sunt bine, a spus ea. Sunt chiar bine.
563