untitled

285
— Aha, acum e ceva mai bine, a spus o voce suflând greu printre cuvinte.
E nevoie de ceva efort ca să te îmblânzesc cu totul, nu-i așa?
Patul a scârțâit când greutatea s-a mutat și mi-am simțit genunchii
depărtați și mai mult.
— Sper că nu ești la fel de leșinată precum pari? a spus o voce
apropiindu-se.
M-am arcuit în sus cu un sunet lipsit de noimă în timp ce țesuturile
minunat de sensibile erau ferm desfăcute pentru un nou asalt.
— Iisuse Hristoase, am murmurat.
Lângă ureche am auzit un chicot înfundat.
— Eu am spus doar că mă simt ca Dumnezeu, englezoaico, a șoptit el.
Niciodată n-am spus că aș fi Dumnezeu.
Și mai târziu, când răsăritul soarelui începuse să estompeze strălucirea
lămpii, când m-am trezit din somn înainte de a adormi din nou, l-am auzit pe
Jamie murmurând încă o dată.
— Se va duce vreodată, Claire? Dorința?
Capul mi-a căzut la loc pe umărul lui.
— Nu știu, Jamie. Chiar nu știu.
18. TÂLHARI ÎN MUNȚI
— Ce a spus căpitanul Randall? am întrebat.
Cu Dougal de o parte și Jamie de cealaltă, abia era loc pentru trei cai să
meargă grumaz la grumaz pe drumul îngust. Din când în când, unul sau
amândoi companionii mei rămâneau în urmă sau o luau înainte pentru a
evita să se încurce în tufele care creșteau pe marginea drumului și
amenințau să acapareze poteca primitivă.
Dougal a aruncat o privire spre mine, apoi din nou spre drum, pentru a-și
îndruma calul în jurul unei stânci uriașe. Un zâmbet viclean i-a apărut încet
pe chip.
— Nu a fost foarte fericit să audă, a răspuns el circumspect. Deși nu sunt
foarte sigur că aș putea reproduce cuvintele pe care le-a rostit; există limite
chiar și ale toleranței dumitale față de limbajul vulgar, doamnă Fraser.
Am ignorat folosirea sardonică a noului meu titlu, precum și insulta
subînțeleasă, deși l-am văzut pe Jamie crispându-se în șa.
— Păi, ăăă… sper că nu are de gând să ia vreo măsură împotriva mea, am
spus.