untitled

— Femeia aceea e cunoscută drept vrăjitoare și poveștile despre ea… în
fine, acum au luat și mai mare amploare de când i-a murit bărbatul. Nu
vreau să te apropii de ea, englezoaico.
— Tu chiar crezi că e vrăjitoare? am întrebat.
Palmele lui puternice mi-au apucat fundul și m-au tras mai aproape de el.
L-am înconjurat cu brațele, savurând atingerea trupului său liniștitor și
solid.
— Nu, a spus el în cele din urmă. Dar nu de asta cred că te poate pune în
primejdie. Îmi promiți?
— Prea bine.
Adevărul este că i-am făcut promisiunea cu foarte puțină strângere de
inimă; de la episoadele cu copilul părăsit pe dealuri și ritualul de invocare,
nu mă simțisem îndemnată să o vizitez pe Geilie. Mi-am așezat buzele pe
sfârcul lui Jamie și am început să îl mângâi ușor cu limba. A scos un oftat
șoptit și m-a tras mai aproape de el.
— Desfă-ți picioarele, a murmurat. Vreau să mă asigur că îți vei aduce
aminte de mine cât timp sunt plecat.
Mai târziu, m-am trezit simțind răcoare.
Bâjbâind adormită după plapumă, nu am dat de ea. Deodată s-a așezat
peste mine din propria ei voință. Surprinsă, m-am ridicat într-un cot privind
în jur.
— Îmi pare rău, a spus Jamie. Nu voiam să te trezesc.
— Ce faci? De ce ești treaz?
Am mijit ochii peste umăr spre el. Era încă întuneric, însă ochii mei erau
atât de obișnuiți încât puteam vedea expresia ușor rușinată de pe chipul lui.
Era treaz de-a binelea, stând pe un scăunel lângă pat, cu tartanul peste el ca
să-i țină cald.
— Doar că… mă rog, am visat că te rătăciseși și nu te puteam găsi. M-am
trezit și… voiam să mă uit la tine, asta-i tot. Să mi te fixez în minte, să îmi
amintesc când sunt plecat. Eu am întors plapuma; îmi pare rău că ai
înghețat.
— Nu e nimic.
Noaptea era rece și foarte tăcută, de parcă noi doi am fi fost singurele
suflete pe lume.
— Vino în pat. Trebuie să fi înghețat.
S-a strecurat lângă mine și s-a ghemuit la spatele meu. Degetele mă
mângâiau de la gât la umăr, la mijloc și spre coapsă, trasând liniile spatelui
meu, arcuirile trupului meu.
440