untitled

era sărac și pleacă pe mare să se îmbogățească. Tânărul naufragiază,
întâlnește șerpi de mare care îl amenință și sirene care îl ademenesc, are
aventuri, găsește o comoară, se întoarce acasă și își găsește aleasa inimii
căsătorită cu prietenul lui cel mai bun, care, deși era mai sărac, avea totuși
ceva mai multă minte.
— Dar tu ce ai alege? am întrebat, tachinându-l puțin. Ai fi tânărul care nu
s-ar căsători fără avere sau ai lua fata și ai lăsa bogățiile în grija altora?
Această întrebare părea să o intereseze și pe Laoghaire, care și-a ciulit
urechile să audă răspunsul, în timp ce se prefăcea absorbită de melodia pe
care începuse a o cânta la fluier Gwyllyn.
— Eu? a răspuns Jamie, aparent foarte interesat de întrebare. Păi, din
moment ce nu am niciun ban și foarte puține șanse să capăt de undeva, cred
că m-aș putea considera norocos dacă aș găsi vreo fată să mă ia așa.
A dat din cap, zâmbind cu gura până la urechi.
— Nu am curajul să mă lupt cu șerpii de mare.
Jamie a deschis gura să mai spună ceva, dar a fost redus la tăcere de
Laoghaire, care și-a așezat timidă o palmă peste brațul lui, apoi, roșind, l-a
tras imediat îndărăt de parcă ar fi atins un fier încins.
— Șșș, a șoptit ea. Adică… începe să spună povești. Nu vreți să-l ascultați?
— Ah, ba da.
Jamie s-a aplecat ușor în față, nerăbdător să audă poveștile, apoi, dânduși
seama că îmi bloca vederea, a insistat să mă așez în cealaltă parte a lui,
împingând-o pe Laoghaire mai departe pe bancă. Am văzut că tânăra nu era
foarte încântată de noul aranjament și am încercat să mă împotrivesc,
asigurându-l că stăteam foarte bine, dar el nici nu a vrut să audă.
— Nu, ai să vezi și ai să auzi mai bine aici. Și pe urmă, dacă vorbește în
galeză, îți pot șopti la ureche ce spune.
Fiecare moment al spectacolului bardului fusese întâmpinat cu aplauze
înflăcărate, deși oamenii vorbeau între ei în șoaptă în timp ce el cânta,
creând un murmur de fundal sub notele dulci ale harpei. Însă acum un soi de
tăcere expectativă s-a lăsat peste întreaga adunare. Vocea lui Gwyllyn când
vorbea era la fel de clară ca atunci când cânta, fiecare cuvânt fiind rostit pe
un ton ridicat pentru a ajunge netulburat până în cel mai îndepărtat ungher
al sălii înalte și răcoroase.
— A fost odată ca niciodată, acum două veacuri…
Vorbea în engleză și am avut deodată un sentiment de déjà-vu. La fel
începuse și călăuza noastră de la Loch Ness, povestindu-ne legendele
Marelui Lac.
Cu toate acestea, nu era o istorie cu fantome sau eroi; Gwyllyn ne-a spus
povestea spiridușilor.
130