untitled

— Văd că ați avut ceva treabă în după-amiaza asta.
— Încă e acolo? am întrebat, privind afară.
Băiatul era doar o siluetă întunecată, văzut distorsionat prin ochiurile de
geam vălurite ale salonului.
— Trebuie să fie ud până la piele.
— Este.
Jamie a desfăcut mantaua și mi-a întins-o.
— Colum s-a gândit că și dumneata vei fi la fel de murată. Eu aveam
treabă în sat, așa că ți-a trimis mantaua. Te vei întoarce la castel cu mine.
— Foarte amabil din partea lui, am răspuns absent, cu gândul încă la
băiatul tăbăcarului. Cât trebuie să stea acolo? am întrebat-o pe Geilie.
Băiatul, la stâlp, am adăugat nerăbdătoare, văzându-i expresia nedumerită.
— Ah, băiatul, a răspuns ea, încruntându-se ușor din pricina abordării
unui asemenea subiect de discuție lipsit de importanță. O oră, ți-am spus.
Vătaful trebuia să îl fi eliberat până acum.
— L-a eliberat, a asigurat-o Jamie. L-am văzut când traversam maidanul.
Doar că băiatul încă nu și-a făcut curaj să își smulgă urechea din cui.
Am rămas cu gura căscată.
— Vreți să spuneți că nu i se scoate cuiul din ureche? Va trebui să se
smulgă pentru a se elibera?
— Ah, da, a răspuns Jamie cu o degajare veselă. E încă nițel speriat, dar
îmi închipui că va prinde curaj curând. Vremea e urâtă și se întunecă.
Trebuie să plecăm și noi, dacă nu vrem să rămânem numai cu firimiturile de
la cină.
A făcut o plecăciune spre Geilie și s-a întors spre ușă.
— Stai puțin, mi-a spus ea. Dacă tot ai drept tovarăș un flăcău atât de
zdravăn, am o ladă cu măcriș de baltă uscat și alte nimicuri pe care i le-am
promis doamnei FitzGibbons la castel. Poate că domnul MacTavish m-ar
putea ajuta.
Jamie s-a învoit și ea a poruncit unui servitor să coboare lădița din
camera ei de lucru, dându-ne în grijă și o cheie uriașă din fier. În timp ce
servitorul era sus, Geilie și-a făcut de lucru pentru un moment în spatele
unui birou de scris din colț. Până când lada, o cutie din lemn destul de
masivă cu benzi din alamă, a fost adusă în cameră, ea terminase de scris
biletul. L-a uscat în grabă, l-a împăturit și l-a sigilat cu o picătură de ceară
din lumânare, apoi mi l-a îndesat în palmă.
— Gata, a spus ea. Asta e nota de plată pentru ierburi. Te rog, i-o poți da
lui Dougal? El se ocupă de chestiunile financiare. Să nu o dai altcuiva, că nu
mă mai plătește câteva săptămâni.
— Bineînțeles.
151