untitled

această epocă pentru că îmi oferea vreun soi de adăpost de acel ciclon
teribil?
Am dat din cap. Nu găseam niciun răspuns gândindu-mă la asta. Nimic nu
era limpede, cu excepția faptului că trebuia să mă întorc în cercul de
megaliți.
— Doamnă?
O voce suavă scoțiană din pragul ușii m-a făcut să ridic ochii. Două fete,
undeva la șaisprezece sau șaptesprezece ani, stăteau sfioase în coridor. Erau
îmbrăcate grosolan, cu saboți în picioare și năframe din pânză țesută
acoperindu-le părul. Cea care vorbise adusese o perie și câteva cârpe
împăturite, iar tovarășa ei căra o găleată aburindă. Fetele doamnei
FitzGibbons venite să curețe infirmeria.
— Nu vă deranjăm, doamnă? a întrebat una dintre ele, temătoare.
— Nu, nu, le-am liniștit. Oricum mă pregăteam să plec.
— Ați pierdut masa de prânz, m-a înștiințat cealaltă. Dar doamna Fitz nea
spus să vă spunem că mâncarea vă așteaptă în bucătărie când vreți să vă
duceți.
Am aruncat o privire pe fereastra de la capătul coridorului. Soarele era,
de fapt, trecut puțin de zenit și deodată am devenit conștientă de semnele
tot mai acute de foame. Am zâmbit către fete.
— Chiar acolo mă duc. Vă mulțumesc.
•
Am luat din nou prânzul pe câmp, de teamă că Jamie ar putea din nou să
nu mănânce până la cină, dacă nu îi duceam de mâncare. Așezată pe iarbă,
privindu-l mâncând, l-am întrebat de ce trăise așa, furând vite și făcând
incursiuni peste graniță. Văzusem până acum suficient de multă lume, atât
țăranii din satul din apropiere care veneau și plecau, cât și pe cei care
locuiau în castel, pentru a-mi da seama că Jamie era de obârșie nobilă și
mult mai bine educat decât cei mai mulți dintre ei. Cel mai probabil se trăgea
dintr-o familie destul de înstărită, judecând după scurta descriere pe care
mi-o făcuse despre moșia familiei. De ce se afla atât de departe de casă?
— Sunt proscris, a spus el, de parcă ar fi fost surprins că nu știam.
Englezii au pus o răscumpărare de zece lire sterline pe capul meu. Nu chiar
atât cât ar lua un tâlhar la drumul mare, a spus el, dezaprobator, dar ceva
mai mult decât un hoț de buzunare.
— Doar pentru obstrucționare? am întrebat, nevenindu-mi să cred.
Zece lire sterline aici era jumătate din venitul anual al unei mici ferme;
nu-mi puteam imagina de ce un prizonier evadat valora atât de mult pentru
guvernul englez.
— Ah, nu. Pentru crimă.
114