untitled

amintirile vechii mele vieți. În adâncul sufletului știam că în curând va trebui
să iau o decizie, însă o amânasem, de la o zi la alta, de la o oră la alta,
îngropându-mi nesiguranțele în plăcerile oferite de compania și brațele lui
Jamie. Afară pe coridor s-au auzit deodată pași grei și înjurături și m-am
ridicat în grabă, dând fuga la ușă, chiar la timp pentru a-l vedea pe Jamie
venind șchiopătând, ajutat de silueta încovrigată a lui Alec Macmahon cel
Bătrân într-o parte și de eforturile sincere, dar inutile ale băiatului de la
grajduri în cealaltă. S-a lăsat să cadă pe scaunul meu, cu piciorul stâng întins,
strâmbându-se chinuit la el. Strâmbătura părea să fie mai degrabă de
enervare decât de durere, așadar am îngenuncheat pentru a examina
piciorul fără a-mi face prea multe griji.
— E o luxație ușoară, am spus după o examinare superficială. Ce ai făcut?
— Am căzut, a răspuns Jamie scurt.
— De pe gard? am întrebat, tachinându-l.
— Nu, a răspuns el uitându-se urât la mine. De pe Donas.
— Călăreai bestia aceea? am întrebat nevenindu-mi a crede. În acest caz,
ai fost norocos că te-ai ales doar cu o gleznă luxată.
Am luat din dulap o fașă lungă și am început să leg articulația.
— Păi, nu a fost chiar atât de rău, a spus Alec cel Bătrân pe un ton
rațional. La o adică te-ai înțeles destul de bine cu el o țâră, flăcăule.
— Știu că m-am înțeles, a replicat Jamie strângând din dinți în vreme ce
trăgeam fașa strâns. L-a înțepat o albină.
Sprâncenele stufoase s-au ridicat mirate.
— Ah, deci asta a fost? Bestia a sărit de parcă ar fi înțepat-o o săgeată de
spiriduș, mi-a mărturisit el. A țâșnit în aer cu toate patru picioarele și pe
urmă s-a lăsat în jos, s-a înțepenit, întorcându-și ochii în toate părțile ca un
bondar într-un borcan. Și flăcăul cel mic a rezistat pe al lui, a mai spus el,
privindu-l pe Jamie care a inventat o nouă bombăneală drept răspuns, până
când diavolul acela galben a sărit peste gard.
— Peste gard? Și unde e acum? am întrebat, ridicându-mă și scuturândumi
palmele.
— În drum spre iad, bănuiesc, a răspuns Jamie, punând jos piciorul și
încercând precaut să își sprijine greutatea pe el. Și n-are decât să rămână
acolo.
Strângându-și ochii, s-a așezat la loc.
— Mă îndoiesc că diavolul are mare nevoie de un armăsar pe jumătate
sălbatic, a intervenit Alec. Când se poate el însuși transforma într-un cal la
nevoie.
— Poate Donas chiar asta este, am sugerat, amuzată.
395