untitled

Mi-a luat brațul, nu neapărat cu un gest galant, cât mai degrabă să mă
forțeze să vin cu el. Mi-am luat inima în dinți și m-am înfipt pe călcâie.
— Nu! Nu vin cu tine.
S-a oprit, luat prin surprindere de împotrivirea mea.
— Ba da, vii.
Nu părea deranjat de refuzul meu; ba dimpotrivă, părea nițel amuzat că
mă împotriveam răpirii mele pentru a doua oară.
— Și dacă nu vin? Ai de gând să îmi tai gâtul? am întrebat, forțând nota.
El a părut să analizeze situația și a răspuns calm:
— Păi, nu. Nu pari să cântărești prea mult. Dacă nu mergi de bunăvoie, te
ridic și te azvârl pe umăr. Vrei să fac asta?
A făcut un pas spre mine, la care m-am dat speriată înapoi. Nu aveam nici
cea mai mică îndoială că mă va lua pe sus, chiar dacă era rănit.
— Nu, nu poți face asta, pentru că îți vei disloca din nou umărul.
Trăsăturile feței îi erau neclare în noapte, dar dinții i-au sclipit în lucirea
lunii când a rânjit spre mine.
— Păi, atunci, dacă nu vrei să mă rănesc singur, înseamnă că vii cu mine.
M-am chinuit să formulez un răspuns, dar nu am fost capabilă să găsesc
unul la timp. El m-a luat din nou de braț cu fermitate și am pornit la drum.
Jamie și-a menținut strânsoarea în jurul brațului meu, ridicându-mă când
mă împiedicam de pietre sau de plante. El însuși pășea de parcă iarba înaltă
era un drum asfaltat în plină zi. Are sânge de pisică, am reflectat necăjită,
pentru că numai așa putea să se strecoare astfel în spatele meu în întuneric.
Ceilalți bărbați așteptau cu caii, așa cum îmi spusese, la mică distanță;
după toate aparențele, nu suferiseră pierderi sau răni, căci erau cu toții
prezenți. După un chin scurt și lipsit de grație, m-am aruncat din nou în șa.
Capul mi s-a lovit fără voia mea de umărul lui Jamie care a tras aer în piept
șuierând.
Am încercat să îmi ascund enervarea de a fi fost recapturată și
remușcarea de a-l fi rănit sub un aer de agresivitate oficioasă.
— Așa îți trebuie, dacă vă încăierați pe coclauri, fugărindu-vă printre
stânci și tufe. Ți-am spus să nu îți mai miști articulația; acum probabil că țiai
rupt și mușchii, pe lângă răni.
Jamie a părut amuzat de burzuluiala mea.
— Păi nu prea am avut de ales. Dacă nu mi-aș fi mișcat umărul, nu mi-aș
mai fi mișcat nimic. Mă descurc cu o singură mână să mă lupt cu un
englezoi… poate chiar cu doi, a spus el, nițel lipsit de modestie. Dar trei sunt
prea mulți. Oricum, a adăugat el lipindu-mă de cămașa lui pătată cu sânge, îl
poți pune la loc când ajungem la destinație.
68