untitled

138
— Poate crezi că eu am trăit în grajd toată viața, dar am avut o nevastă
care era femeie și știu foarte bine diferența.
Ochiul albastru m-a fulgerat în timp ce se ridica de pe scaun.
— La fel de bine știi și matale, domniță.
Am întins brațul, vrând să-l opresc.
— De unde știi…, am început.
Alec cel Bătrân a râs batjocoritor.
— Oi fi având eu numai un ochi, dar nu-s orb.
S-a îndepărtat greoi, pufnind. Am găsit scările și am urcat în camera mea,
gândindu-mă care o fi fost tâlcul, dacă era vreunul, ultimelor cuvinte ale
bătrânului îngrijitor de cai.
9. ADUNAREA
Viața mea părea să capete o anumită structură, deși încă nu avea o rutină
bine stabilită. Mă deșteptam în zori, odată cu restul locuitorilor castelului, și
luam micul dejun în Sala Mare, iar pe urmă, dacă doamna Fitz nu avea
pacienți pentru mine, plecam la muncă în grădinile vaste ale castelului. Și
alte femei munceau acolo în mod regulat, cu ajutorul unui grup de băieți de
diferite vârste, care veneau și plecau, cărând gunoiul, uneltele și roabele cu
bălegar. Eu de obicei munceam întreaga zi acolo, uneori ducându-mă la
bucătării pentru a ajuta la prepararea unei noi recolte proaspăt culese,
pentru mâncare sau conserve, dacă nu se ivea vreo urgență care să mă
trimită în Vizuină, așa cum îi spuneam acum camerei ororilor lăsate în urmă
de răposatul Beaton.
Din când în când, dădeam curs invitației lui Alec și vizitam grajdurile sau
padocul, bucurându-mă de vederea cailor care își lepădau părul zburlit de
pe iarnă, crescând puternici și cu părul lucios de la iarba de primăvară.
În unele seri mă duceam la culcare imediat după cină, epuizată de munca
de peste zi. În alte dăți, când puteam ține ochii deschiși, participam la
serbările din Sala Mare pentru a asculta poveștile, cântecele și muzica de
harpă sau de cimpoi care înveseleau seara. Îl ascultam pe Gwyllyn, bardul
galez, ore întregi, vrăjită de vocea lui, în ciuda faptului că de cele mai multe
ori nu înțelegeam niciun cuvânt.
Pe măsură ce locuitorii castelului au început să se obișnuiască cu
prezența mea și eu cu a lor, câteva dintre femei au început să dea semne
timide de prietenie, să mă includă în conversațiile lor. Erau în mod fățiș
foarte curioase în ceea ce mă privește, însă eu răspundeam tuturor