untitled

tentativelor de a mă trage de limbă cu variațiuni ale poveștii pe care i-o
spusesem lui Colum și, după o vreme, au înțeles că asta era tot ce puteau
scoate de la mine. Însă, după ce au aflat că mă pricepeam puțin la medicină
și vindecare, interesul a crescut și mai mult și au început să mă întrebe
despre leacuri pentru copiii, bărbații și animalele lor, în unele cazuri făcând
o prea mică deosebire ca importanță între ultimele două.
Pe lângă întrebările și bârfele obișnuite, se vorbea destul de mult despre
Adunarea ce urma să aibă loc, despre care îl auzisem și pe Alec cel Bătrân
discutând la padoc. Am ajuns la concluzia că era un eveniment de o oarecare
importanță și de aceasta m-am convins tot mai mult văzând ce pregătiri se
făceau. Un șuvoi constant de alimente curgea spre bucătăriile vaste și mai
bine de douăzeci de carcase jupuite fuseseră atârnate în adăpostul pentru
tăierea animalelor, în spatele unei perdele de fum aromat care ținea muștele
la distanță. Butoaie mari pline cu bere erau aduse cu căruțele și pe urmă
transportate cu roabele până în beciurile castelului, saci de făină fină erau
aduși de la moara din sat pentru copt și coșuri cu cireșe și piersici erau
culese zilnic din livezile de dincolo de zidul castelului.
Am fost invitată să particip la una din aceste expediții de cules fructe
împreună cu câteva tinere din castel și am acceptat cu bucurie, încântată să
ies de sub umbra asupritoare a zidurilor de piatră.
În livadă era frumos și m-am bucurat nespus să rătăcesc prin ceața
răcoroasă a dimineții tipic scoțiene, plimbându-mi degetele printre frunzele
umede ale pomilor, căutând cireșele învăpăiate și caisele rotunde și
catifelate, strângându-le ușor pentru a simți dacă sunt coapte. Le culegeam
doar pe cele mai bune, așezându-le în coșuri în grămezi mari și suculente,
mâncând cât de multe puteam și aducând în castel restul pentru a le pune în
tarte și plăcinte. Rafturile imense ale cămării erau acum aproape pline cu
foietaje, siropuri, jamboane și tot felul de delicatese.
— Câți oameni vin în mod obișnuit la Adunare? am întrebat-o pe
Magdalen, una dintre fetele cu care mă împrietenisem.
Ea și-a încrețit nasul pistruiat și cârn, gânditoare.
— Nu știu prea bine. Ultima Adunare la Leoch a fost acum mai bine de
douăzeci de ani și atunci, hmmm, poate au venit două sute de oameni… când
a murit bătrânul Jacob și Colum a fost ales căpetenie. Anul ăsta ar putea fi
mai mulți; a fost un an bun pentru recolte și oamenii au pus un ban
deoparte, așa că mulți dintre ei or să vină cu nevestele și cu copiii.
Musafirii deja începeau să sosească la castel, deși auzisem că părțile
oficiale ale Adunării, jurământul, vânătoarea și jocurile aveau să debuteze
peste câteva zile. Cei mai de vază nobili și arendași ai lui Colum erau găzduiți
între zidurile castelului în timp ce argații și soldații mai săraci își așezaseră
139