untitled

S-a oprit și a privit spre mine.
— Eu îmi ies rar din fire, englezoaico, și în general îmi pare rău după
aceea.
„Iar asta, mi-am spus, este probabil cea mai apropiată formă de scuză pe
care aveam să o primesc.”
— Atunci ți-a părut rău?
— Păi, am ridicat pumnii și l-am străpuns cu privirea – era un tip înalt,
deșirat, avea undeva la douăzeci de ani, cred, deși mie mi se părea mai
bătrân – și i-am spus: „Nu mi-e teamă de dumneata și nu mă poți face să
plâng, oricât de tare m-ai lovi!”
A tras adânc aer în piept și l-a expirat încet.
— Cred că a fost o greșeală tactică din partea mea să îi răspund în timp ce
ținea încă în mână cureaua.
— Nu-mi spune. A încercat să îți demonstreze că te poate face să plângi?
— Ah, da, a încercat.
Jamie a încuviințat, în glas simțindu-i-se o satisfacție tristă la cuvântul
„încercat”.
— Deci nu a reușit?
Părul zburlit s-a scuturat dintr-o parte în alta.
— Nu. Cel puțin nu a reușit să mă facă să plâng. Dar a reușit să mă facă să
regret că deschisesem gura.
S-a oprit o clipă, întorcându-și fața spre mine. Norul de deasupra se
risipise pentru o clipă și lumina îi mângâia colțul bărbiei și al obrazului,
făcându-l să pară poleit, ca unul din arhanghelii lui Donatello.
— Când Dougal ți-a descris în câteva vorbe temperamentul meu, înainte
de nuntă, a menționat cumva că uneori sunt nițel încăpățânat?
Ochii oblici au sclipit, aducând mai degrabă cu Lucifer decât cu Mihail.
— Asta ca să folosim un termen blând, am râs eu. Dacă îmi aduc bine
aminte, el a spus că toți din neamul Fraser sunt încăpățânați ca pietrele, iar
tu ești cel mai rău dintre toți. De fapt, am continuat eu cu un ton sec, am
simțit pe pielea mea ceva din încăpățânarea asta.
A zâmbit și a tras calul în jurul unei bălți adânci din drum, ducându-l pe al
meu de căpăstru în spatele lui.
— Hmmm, păi, nu zic că Dougal nu are dreptate, a continuat el după ce a
scos caii la drum uscat. Chiar dacă sunt încăpățânat, măcar sunt sincer. Tatăl
meu era la fel de încăpățânat și din când în când ne încontram de nu ne mai
înțelegeam până nu ceda unul din noi și de obicei se termina cu mine cu
fundul în sus peste bârna gardului.
Pe neașteptate, a ridicat o mână pentru a apuca dârlogii calului meu, când
animalul s-a dat înapoi și a pufnit.
344