untitled

Se lupta să se ridice într-un cot când m-am apropiat. Ochii i s-au deschis
de uluire când m-a văzut, apoi s-au relaxat. Eram femeie. Nu îi era teamă de
mine. Un bărbat mai experimentat ar fi putut fi mai precaut, în ciuda faptului
că eram femeie, dar el era foarte tânăr. Nu avea mai mult de șaisprezece ani,
m-am gândit, simțind că mi se face rău. Obrajii pistruiați încă mai păstrau
rotunjimea copilăriei, deși buza de sus avea puful unei promisiuni de
mustață.
A deschis gura, însă doar a gemut de durere. Și-a apăsat într-o parte
palma și am văzut că sângele i se scurgea prin tunică și veston. Așadar avea
răni interne; calul trebuie să se fi rostogolit peste el.
Era posibil să moară oricum, mi-am spus. Însă știam că nu mă puteam
baza pe asta. Pumnalul din mâna dreaptă era ascuns sub mantie. Mi-am
așezat mâna stângă pe fruntea lui. Atinsesem cu același gest sute de bărbați,
încercând să îi mângâi, să îi examinez, să îi încurajez pentru orice îi aștepta.
Și ei își ridicaseră privirile spre mine cu aceeași expresie în care se
amestecau speranța și încrederea.
Nu îi puteam tăia gâtul. M-am lăsat în genunchi lângă el și i-am întors
blând capul într-o parte. În toate exercițiile de ucis ale lui Rupert victimele
opuseseră rezistență. Acum nu am întâmpinat nicio rezistență când i-am
aplecat capul înainte, cât de tare am putut, și am înfipt pumnalul în gâtul
său, la baza craniului.
L-am lăsat zăcând cu fața în jos în zăpadă și am plecat să mă alătur
celorlalți.
•
Odată încărcătura noastră greoaie depozitată sub pături pe o bancă
dedesubt, Murtagh și cu mine ne-am întâlnit pe puntea lui Cristabel pentru a
supraveghea cerul răvășit de furtună.
— Pare să fie un vânt domol și constant, am spus, plină de speranță, cu un
deget umezit ridicat.
Murtagh a măsurat întunecat norii atârnând cu burțile negre peste port,
încărcătura lor de zăpadă topindu-se fără folos în valurile reci.
— Ah, da. Să sperăm că vom traversa fără probleme. Dacă nu, probabil
vom ajunge acolo cu un cadavru.
O jumătate de oră mai târziu, avântați în apele zbuciumate ale Canalului
Englez, am înțeles ce vrusese să spună cu ultima remarcă.
— Rău de mare? am întrebat nevenindu-mi a crede. Scoțienii nu au rău de
mare!
Murtagh era țâfnos.
658