untitled

Și, eliberându-mi brațul, l-am lăsat stând acolo și am plecat să îmi
îngrijesc pacienții încă în viață.
•
Moartea lui Geordie, hidoasă cum fusese, a mai domolit pentru moment
entuziasmul sărbătorilor. O slujbă de înmormântare fastuoasă a avut loc în
acea după-amiază în capela castelului și a doua zi dimineață au început
jocurile.
Eu am văzut foarte puțin, îngrijindu-i pe participanți. Tot ce pot spune cu
certitudine despre jocurile autentice scoțiene este că nu sunt o glumă. Am
bandajat un împiedicat care a reușit să se taie încercând să danseze printre
săbii, am pus la loc piciorul rupt al unui nefericit care nimerise în calea unui
ciocan aruncat la întâmplare și am împărțit cu strângere de inimă ulei de
castor și sirop de toporași copiilor care au mâncat prea multe dulciuri. Până
la sfârșitul după-amiezii eram aproape epuizată.
M-am cățărat pe masa de consultații pentru a scoate capul pe fereastra
minusculă, să respir puțin aer proaspăt. Strigătele, muzica și râsul dinspre
câmpul unde se țineau jocurile încetaseră. Așadar, nu aveam să mi se mai
aducă alți pacienți, cel puțin până mâine. Ce spusese Rupert că vor face pe
urmă? Vor trage cu arcul? Hmmm. Am verificat proviziile de bandaje și am
închis obosită ușa cabinetului în urma mea.
Părăsind castelul, am luat-o la vale spre grajduri. Aveam nevoie de
compania unor ființe blânde care să nu fie oameni, să nu vorbească și să nu
sângereze. De asemenea, mă gândeam că l-aș putea găsi pe Jamie, și cum l-o
mai fi chemând, să încerc din nou să îmi cer iertare că îl băgasem în
încurcătura cu jurământul. E drept că se descurcase de minune, însă era clar
că, dacă ar fi fost după mintea lui, nu ar fi pus piciorul în Sala Mare. Cât
despre bârfele pe care le putea împrăștia acum Rupert despre presupusa
noastră escapadă amoroasă, preferam să nu mă gândesc.
Preferam să nu mă gândesc nici la situația în care mă aflam, însă știam că
va trebui să o fac, mai devreme sau mai târziu. După ce eșuasem atât de
lamentabil să evadez la începutul Adunării, mă întrebam dacă aveam mai
multe șanse la sfârșit. E drept că cei mai mulți dintre cai aveau să plece,
odată cu musafirii. Însă mai rămâneau câțiva cai ai castelului din care
puteam alege. Și, cu puțin noroc, dispariția unuia ar putea fi luată drept un
furt accidental; erau o mulțime de derbedei cu înfățișare dubioasă care
rătăceau pe lângă bâlci. Și în confuzia plecării, ar trece ceva timp înainte ca
cineva să descopere că evadasem.
M-am strecurat pe lângă gardul padocului, trecând în revistă modalitățile
prin care puteam evada. Dificultatea era că aveam doar o vagă idee despre
locul în care mă aflam, față de locul unde doream să ajung. Și din moment ce
172