untitled

— Pe acoperiș? Ah, cu siguranță. Nici nu mă puteam gândi la un
tratament mai bun pentru o gleznă luxată decât urcatul a șase rânduri de
scări.
— Cinci. Și oricum, am un băț.
A scos la iveală, din spatele ușii, bățul în chestiune, o bâtă veche din lemn
de păducel, cu o înfloritură triumfală a brațului.
— De unde ai luat asta? am întrebat, examinând-o.
De aproape, era și mai ponosită, un toiag de un metru cioplit din lemn
tare, întărit de-a lungul vremurilor precum un diamant.
— Alec mi l-a împrumutat. El îl folosește la măgari; îi împunge cu el între
ochi ca să îi facă să fie atenți la el.
— Pare foarte eficace, am răspuns, măsurând din priviri lemnul uzat. Ar
trebui să îl folosesc și eu din când în când. Pe tine.
Am ieșit în cele din urmă într-un loc micuț, acoperit, chiar sub panta
acoperișului din ardezie. Un parapet scund mărginea capătul acestui mic
observator.
— Oh, ce frumos e!
În ciuda rafalelor de ploaie, priveliștea de pe acoperiș era magnifică;
vedeam șerpuirea argintie a lacului lat și piscurile care se înălțau
amenințător în zare, străpungând cenușiul pâclos al cerului ca niște pumni
zimțați întunecați. Jamie s-a rezemat de parapet, ca să nu-și sprijine
greutatea pe piciorul rănit.
— Da, este. Pe vremuri obișnuiam să vin aici sus când am stat la castel.
A arătat cu degetul peste lacul încrețit de bătaia ploii.
— Vezi curmătura de acolo, dintre cei doi colți de stâncă?
— În munți? Da.
— Pe acolo se ajunge la Lallybroch. Când mă simțeam singur și îmi era
dor de casă, uneori veneam aici și mă uitam într-acolo. Îmi imaginam că zbor
precum un corb peste trecătoare, peste dealurile și câmpiile care coboară pe
cealaltă parte a muntelui, până la conac, la capătul văii.
I-am atins ușor brațul.
— Vrei să te întorci, Jamie?
Și-a aplecat capul și a zâmbit spre mine.
— Păi, m-am gândit la asta. Nu știu dacă chiar vreau, dar cred că vom fi
nevoiți. Nu știu ce vom găsi acolo, englezoaico. Dar… da. Acum sunt însurat.
Tu ești stăpână la Broch Tuarach. Proscris sau nu, trebuie să mă întorc, chiar
dacă pentru scurt timp pentru a pune lucrurile la punct.
Am simțit un fior, deopotrivă de ușurare și de teamă, la gândul că vom
părăsi Leochul, cu suita lui de intrigi.
— Când plecăm?
397