untitled

202
Căpitanul a ascultat recitalul meu cu un aer politicos, însă sceptic. El s-a
străduit chiar mai puțin decât Colum să își mascheze neîncrederea. S-a
legănat pe scaun, cumpănind.
— Oxfordshire, spui? Din câte știu eu, în Oxfordshire nu e nicio familie
Beauchamp.
— De unde știi dumneata? am replicat. Familia dumitale e din Sussex.
Ochii i s-au lărgit de surpriză. Mai bine mi-aș fi mușcat limba.
— Și aș putea să te întreb de unde știi asta? m-a chestionat el.
— Ă-ă… din felul cum vorbești. Da, accentul te trădează, am răspuns în
grabă. Este evident din Sussex.
Sprâncenele întunecate frumos arcuite s-au ridicat, aproape atingând
buclele perucii.
— Nici profesorii mei și nici părinții nu ar fi deosebit de încântați să audă
că vorbirea mea reflectă atât de limpede locurile natale, doamnă, a răspuns
el fără umor. S-au chinuit și au cheltuit o sumă importantă de bani pentru a
remedia acest neajuns. Dar, dacă tot observ că avem printre noi un
asemenea expert în lingvistică regională, a rostit întorcându-se spre
bărbatul ce stătea în picioare lângă perete, poate ești atât de bună să
identifici și locul de baștină al caporalului meu. Caporal Hawkins, fă-mi
plăcerea și recită ceva. Orice! a adăugat, văzând confuzia de pe chipul
bărbatului. Poate niște versuri populare?
Caporalul, un tânăr cu un aer stupid, obraji bucălați și umeri lați, și-a rotit
speriat privirea prin cameră în căutare de inspirație, apoi s-a concentrat și a
început să recite:
Meg, vecina mea nurlie
Mi-a luat hainele să-mi spele
Dar când nu le-a mai adus
Am dat-o cu cracii-n sus.
— Ă-ă, cred că ajunge, caporale, mulțumesc.
Randall l-a concediat cu un gest al mâinii și caporalul s-a retras lângă
perete, cu transpirația șiroindu-i pe obraji.
— Ei? s-a întors spre mine Randall, cu o privire întrebătoare.
— Hmmm, Cheshire, am încercat eu să ghicesc.
— Aproape. Lancashire.
M-a cercetat cu ochii mijiți. Împreunându-și palmele la spate, s-a
îndreptat spre fereastră și a privit afară. „Să vadă dacă Dougal și-a adus
vreun om cu el?” m-am întrebat.
S-a întors brusc pe călcâie, întrebându-mă fără veste: