untitled

S-a strecurat dintre tufe precum un șarpe, lăsându-mă să mă extrag
dintre crengi, în timp ce el alerga de acolo-colo în interiorul cercului, cu
nasul în pământ, ca un câine de vânătoare.
— Ce anume cauți? am întrebat.
Am intrat în interiorul inelului ezitând o clipă, însă acum soarele era sus
pe cer și megaliții, deși rămăseseră la fel de impresionanți, își pierduseră
mult din aerul sumbru și amenințător din zori.
— Semne, mi-a răspuns el, târându-se în palme și genunchi, cu ochii țintă
la iarba scurtă care acoperea pământul. Cum au știut de unde să înceapă și
unde să se oprească?
— Bună întrebare. Eu nu văd nimic.
Aruncându-mi însă privirea peste pământ, am zărit o plantă interesantă
crescând în apropierea bazei unuia din blocurile înalte de piatră. Nu-măuita?
Nu, probabil că nu; florile de un albastru-închis aveau un miez
portocaliu. Intrigată, am întins mâna spre ea. Frank, cu un auz mai fin decât
al meu, a sărit în picioare și mi-a prins brațul, împingându-mă în afara
cercului cu o clipă înainte ca una dintre dansatoarele din zori să intre din
cealaltă parte.
Era domnișoara Grant, femeia micuță și îndesată care, după cum arăta și
silueta ei, ținea cofetăria de pe strada principală a orășelului. Femeia a
aruncat o privire mioapă în jur, apoi a bâjbâit în buzunar după ochelari.
Îndesându-și-i pe nas, a pășit în jurul cercului, repezindu-se în final la agrafa
de păr pierdută, pentru care se întorsese. Prinzând-o înapoi în părul ei
lucios și des, domnișoara Grant nu dădea semne că s-ar grăbi să se întoarcă
la muncă. Dimpotrivă, s-a așezat pe un bolovan, rezemându-se cu spatele de
unul din giganții din piatră, cu un aer tovărășesc, și și-a aprins degajată o
țigară.
Lângă mine, Frank a scos un oftat mut de exasperare.
— Păi, a concluzionat el, resemnat, probabil că ar fi mai bine să plecăm.
După cum pare, domnișoara ar putea sta acolo întreaga dimineață. Și oricum
nu am observat vreun semn distinctiv pe iarbă.
— Am putea reveni mai târziu, am sugerat, curioasă încă despre acea
floare albastră.
— Da, bine.
Dar era evident că nu mai era interesat de cercul în sine, ci de detaliile
ceremoniale. La coborâre, m-a descusut întruna, îndemnându-mă să îmi
amintesc cât mai bine cuvintele pe care le auzisem și sincronizarea dansului.
— Scandinavă, a spus el în cele din urmă, cu satisfacție. Cuvintele de la
rădăcină sunt în scandinava veche, sunt aproape sigur de asta. Dar dansul…
a rostit dând din cap îngândurat. Nu, dansul este mult mai vechi. Dar există
43