untitled

Jamie s-a ridicat și și-a aranjat pernele mai confortabil înainte să se așeze
din nou, cu brațele strânse sub cap.
— Păi, m-a trimis la gard ca de obicei – întotdeauna mă trimitea pe mine
întâi, ca să îndur amestecul potrivit de teroare și remușcare în timp ce îl
așteptam, spunea el –, dar atunci era atât de furios, încât a venit imediat în
urma mea. Eu eram aplecat și înduram loviturile, strângând din dinți și
hotărât să nu scot un sunet – doar nu eram prost să îl las să vadă cât mă
durea. Îmi înfigeam degetele în lemnul gardului cât de adânc puteam –
suficient de adânc încât să las așchii în urmă – și îmi simțeam obrajii
înroșindu-se din cauză că îmi țineam respirația.
A tras adânc aer în piept, vrând să compenseze, și l-a expirat încet.
— De obicei știam când avea să se termine, însă de data aceasta nu s-a
oprit. Abia îmi mai puteam ține gura închisă; mârâiam la fiecare lovitură și
îmi simțeam lacrimile în ochi, indiferent cât de des clipeam, dar încercam să
mă abțin.
Era dezvelit până la mijloc, aproape radiind în lumina lunii, acoperit cu
fire fine de păr argintiu. Îi vedeam pulsul bătând chiar sub osul pieptului, o
bubuitură constantă sub palma mea.
— Nu știu cât de mult a ținut, a continuat el. Nu foarte mult timp,
probabil, însă mie mi s-a părut o eternitate. În cele din urmă s-a oprit o clipă
și a strigat la mine. Era înfuriat la culme și eu eram la rândul meu atât de
furios, încât la început nici nu am înțeles ce spunea, dar pe urmă am făcut-o.
A urlat la mine „Fir-ai tu să fii, Jamie! Nu poți să strigi? Ești mare acum și nu
am de gând să te mai bat vreodată, dar vreau, înainte să mă opresc, să aud
un urlet de la tine, băiete, ca să rămân cu gândul că o să ții minte bătăile
astea!”
Jamie a început să râdă, tulburând mișcările constante ale bătăilor inimii.
— Eram atât de furios auzindu-l, încât m-am îndreptat de spate și m-am
învârtit pe loc și am strigat la el: „Păi, și de ce nu ai spus așa de la început,
bătrân prost ce ești! AAAU!” Până să mă dezmeticesc, eram la pământ, cu
urechile țiuindu-mi și cu o durere ucigătoare de barbă, unde mă pocnise.
Stătea deasupra mea, răsuflând greu, cu părul și barba zburlite. Pe urmă a
întins brațul spre mine, mi-a luat mâna și m-a ridicat. Apoi m-a bătut pe
obraz și a spus, gâfâind încă: „Asta a fost pentru că m-ai făcut prost. S-ar
putea să fie adevărat, dar a fost lipsit de respect. Hai să ne spălăm înainte de
cină.” Și nu m-a mai lovit niciodată. Încă mai striga la mine, dar strigam și eu
și pe urmă a fost ca de la bărbat la bărbat.
A râs și eu am zâmbit în căldura umărului său.
536