untitled

în carnea păroasă. Copitele delicate au lovit sălbatic solul, smulgând brazde
groase din pământul umed.
Guițatul s-a oprit dintr-odată. Pentru o clipă s-a lăsat tăcerea, apoi s-a
auzit un grohăit și masa de carne a rămas nemișcată.
Dougal nu a așteptat să se asigure că omorâse fiara, ci a înconjurat
animalul care se zbătea în agonie și s-a întors lângă bărbatul rănit. S-a lăsat
în genunchi și l-a cuprins cu brațul de după umeri, luând locul celui care îl
ajutase până atunci. Picături fine de sânge îi stropiseră pomeții înalți și pete
de sânge uscat îi acopereau părul într-o parte.
— Gata, Geordie, a spus el, vocea aspră devenind deodată blândă. Gata. L-
am omorât, bărbate. S-a terminat.
— Dougal? Tu ești, frate?
Bărbatul rănit și-a întors capul în direcția lui Dougal, luptându-se să
deschidă ochii.
Am fost uimită, ascultându-l în timp ce îi verificam repede pulsul și
semnele vitale. Dougal cel aprig, Dougal cel nemilos, îi vorbea bărbatului cu
o voce joasă, repetându-i cuvinte de alinare, ținându-l strâns la piept,
mângâindu-i părul ciufulit.
M-am dat în spate, pe călcâie, și am întins mâna din nou spre maldărul de
tartane așezate pe pământ lângă mine. Avea o rană adâncă, ce se întindea pe
mai bine de douăzeci de centimetri de la vintre în jos de-a lungul coapsei,
din care curgea un șuvoi constant de sânge. Cu toate acestea, sângele nu
țâșnea din rană; asta însemna că artera femurală nu era secționată, așadar
aveam o șansă destul de bună să opresc hemoragia.
Ce nu puteam opri însă era scurgerea din pântecele bărbatului, acolo
unde colții lungi despicaseră pielea, mușchii, mezenterul și intestinul
deopotrivă. Nu erau rupte vase importante de sânge, însă intestinul era
perforat; se vedea limpede, prin pânza sfâșiată a cămășii. Acest soi de rană
abdominală este de cele mai multe ori fatală, chiar și într-o sală de operații
modernă, unde o puteai sutura și administra antibiotice. Conținutul
intestinului fisurat, vărsându-se în cavitatea abdominală, pur și simplu
contamina întreaga zonă și declanșa infecția fatală. Iar aici, unde nu aveam
la îndemână decât niște căței de usturoi și flori de coada-șoricelului…
Privirea mea a întâlnit-o pe a lui Dougal în timp ce, la rândul lui, își ridica
ochii de pe rana hidoasă. Buzele i s-au mișcat, întrebându-mă mutește peste
capul bărbatului „Are șanse?”
Fără o vorbă, am dat din cap. S-a oprit o clipă, ținându-l pe Geordie în
brațe, apoi a întins brațul și a desfăcut garoul improvizat pe care-l
strânsesem în jurul coapsei bărbatului. M-a privit, provocându-mă să
protestez, însă am încuviințat ușor din cap, rămânând nemișcată. Puteam
170