untitled

— Dar aș fi putut schimba ceva, am argumentat. M-aș fi putut întoarce,
eventual.
A deschis un ochi, privindu-mă sceptic.
— Da, poate, a încuviințat el. Sau poate că nu. Nu trebuie să îți reproșezi
că ai ezitat să îți riști viața.
— Nu a fost riscul, am spus, împungând apa spre un crap cu solzii alb cu
negru. Sau nu în totalitate. A fost… în fine, o parte a fost teamă, însă cel mai
greu a fost să… îl părăsesc pe Jamie. Pur și simplu nu am putut, am spus
ridicând neajutorată din umeri.
Anselm a zâmbit, deschizându-și amândoi ochii.
— O căsătorie frumoasă e unul din cele mai prețioase daruri de la
Dumnezeu, a remarcat el. Dacă ai avut inteligența să recunoști și să accepți
darul, atunci nu ai ce să îți reproșezi. Și consideră…
Și-a aplecat capul într-o parte, precum o vrabie cafenie.
— Ești plecată de acasă de la dumneata de aproape un an. Primul
dumitale soț trebuie să se fi consolat cu pierderea. Oricât de mult te-ar fi
iubit, pierderea e o durere des întâlnită printre oameni, și ni s-au dat
mijloace să o depășim pentru binele nostru. Poate chiar a început să își
clădească o nouă viață. Ar folosi la ceva să părăsești un bărbat care are
nevoie atât de profund de dumneata, și pe care îl iubești, cu care ești unită
prin legăturile sacre ale căsătoriei, pentru a te întoarce și a tulbura această
nouă viață? Și mai ales, dacă vrei să te întorci dintr-un simț al datoriei, dar
simțind că inima îți este în altă parte… nu.
A dat din cap, hotărât.
— Niciun bărbat nu poate sluji la doi stăpâni, nicio femeie. Acum, dacă
aceea ar fi fost singura dumitale căsătorie și aceasta – a întors din nou capul
spre aripa oaspeților – doar un atașament oarecare, atunci datoria dumitale
ar fi în altă parte. Dar ați fost legați de Dumnezeu și eu cred că poți să-ți
onorezi datoria față de cavaler. Acum, în privința celuilalt aspect – ce să faci.
Aici ar fi nevoie de o discuție mai amplă.
Și-a scos picioarele din apă, ștergându-le cu poala robei.
— Hai să încheiem această întâlnire în bucătăriile abației, unde fratele
Eulogius s-ar putea lăsa convins să ne ofere o băutură caldă.
Găsind un rest de pâine pe jos, am azvârlit-o spre un crap și m-am aplecat
să îmi pun sandalele.
— Nu-ți pot spune ce ușurare este să vorbesc cu cineva despre asta, am
zis. Și încă nu îmi vine a crede că m-ai crezut cu adevărat.
El a ridicat din umeri, oferindu-mi galant un braț să mă sprijin în timp ce
îmi încheiam curelele aspre ale sandalelor în jurul gleznelor.
705