untitled

După o vreme am ajuns la o răscruce de drumuri, unde am poposit o clipă
în timp ce bărbatul pleșuv și conducătorul s-au sfătuit cu glasuri coborâte.
Jamie a lăsat hățurile să cadă pe grumazul calului și i-a permis să pască pe
marginea drumului, în timp ce el a început să se răsucească și să se miște în
spatele meu.
— Ai grijă! i-am spus. Nu te mai mișca atât, dacă nu vrei să ți se desprindă
pansamentul! Ce încerci să faci?
— Vreau să îmi scot tartanul, să te învelesc, a răspuns el. Tremuri. Dar nu
pot cu un singur braț. Poți întinde mâna să desfaci fibula?
Cu chiu, cu vai, am reușit să desfacem tartanul. Cu o învârtitură
surprinzător de abilă, a rotit valul de stofă deasupra noastră și l-a lăsat să
cadă, ca un șal, peste umerii lui. Apoi a tras capetele peste umerii mei și le-a
ascuns dibace sub marginea șeii, astfel încât eram amândoi înfășurați la
căldură.
— Gata! a spus el. Nu trebuie să îngheți înainte să ajungem.
— Mulțumesc, am răspuns, recunoscătoare pentru adăpost. Dar încotro
mergem?
Nu îi puteam vedea chipul, în spatele și deasupra mea, însă a ezitat o clipă
înainte de a-mi răspunde.
În cele din urmă a râs scurt:
— Domniță, drept să-ți spun, nici eu nu știu. Dar presupun că o să aflăm
amândoi când ajungem acolo, nu-i așa?
•
Ceva părea vag familiar în peisajul sălbatic prin care treceam. Sigur mai
văzusem stâncile din față, cea cu o formă precum coada unui cocoș.
— Stânca Cocknammon! am exclamat.
— Ea o fi, a spus escorta mea, fără a fi la fel de încântat de revelația mea.
— Nu o foloseau englezii pentru ambuscade? am întrebat, încercând să
îmi amintesc detaliile plictisitoare ale istoriei locale cu care Frank îmi
împuiase capul ceasuri întregi în decursul ultimei săptămâni. Dacă este vreo
patrulă engleză prin împrejurimi…, am început eu, șovăind.
Dacă era vreo patrulă engleză prin împrejurimi, poate nu era bine să
atrag atenția asupra ei. Cu toate acestea, în cazul unei ambuscade, nu m-aș
distinge foarte bine de companionul meu, înveliți cum eram amândoi într-un
singur tartan. Gândul mi-a zburat din nou la căpitanul Jonathan Randall și,
fără să vreau, m-am înfiorat. Tot ce văzusem din momentul în care pășisem
prin stânca despicată conducea la concluzia complet irațională că bărbatul
pe care îl întâlnisem în pădure era nimeni altul decât strămoșul de acum
șase generații al lui Frank. Mă luptam cu încăpățânare împotriva acestei
concluzii, însă nu eram capabilă să trag alta care să susțină faptele.
64