untitled

La început mi-am închipuit că doar visam mai viu decât de obicei, dar
sărutul lui Randall, mârlănesc de familiar și brutal de fizic, spulberase acea
impresie. Nici nu îmi închipuiam că visasem că fusesem lovită în moalele
capului de Murtagh; durerea din cap se potrivea cu rana de pe coapsa care
se freca de șa, o senzație cât se poate de reală. Și sângele; da, eram destul de
obișnuită cu sângele ca să îl mai fi visat înainte. Însă niciodată nu visasem
miros de sânge, acea aromă caldă, metalică, pe care încă o puteam simți la
bărbatul din spatele meu.
— Dii!
Tovarășul meu și-a mânat calul până în față, călărind alături de umbra
voinică, începând o conversație șoptită în galică. Toți caii mergeau acum la
pas.
La un semn al căpeteniei, Jamie, Murtagh și bărbatul scund și pleșuv au
rămas în urmă, în vreme ce ceilalți doi au țâșnit în galop spre stâncă, la patru
sute de metri înainte spre dreapta. Luna în pătrar răsărise și strălucirea ei
era destul de puternică ca să lumineze frunzele nalbelor care creșteau pe
marginea drumului, însă umbrele colților de stâncă, puteau ascunde orice.
Chiar în clipa în care siluetele care galopau au trecut de stâncă, o scânteie
de foc de muschetă a licărit dintr-o scobitură. S-a auzit un țipăt de moarte
direct din spatele meu și calul a sărit înainte ca împuns cu un fier încins.
Fără veste, alergam spre stânci prin ierburile înalte, alături de Murtagh și de
celălalt bărbat, în timp ce țipete și mugete care îți făceau părul măciucă
despicau aerul nopții.
M-am agățat cu toată puterea de oblâncul șeii. Deodată, trăgând calul
lângă o tufă mare de grozamă, Jamie m-a apucat de mijloc și fără prea multă
ceremonie m-a trântit în ea. Animalul s-a răsucit în goană și a țâșnit mai
departe, înconjurând stânca pe la miazăzi. Vedeam călărețul cum se ghemuia
în șa în vreme ce calul a dispărut în umbra stâncii. Când a apărut din nou, tot
în galop, șaua era goală.
Dinții stâncii erau mâncați de umbre; auzeam strigăte și, în răstimpuri,
pocnituri de muschetă, însă nu puteam spune dacă mișcările pe care le
vedeam erau ale oamenilor sau doar siluetele stejarilor piperniciți care
răsăreau din crăpăturile pietrei.
M-am ridicat cu oarecare greutate din tufiș, culegând bucăți de grozamă
înțepătoare din rochie și din păr. Mi-am lins o zgârietură din palmă,
întrebându-mă ce Dumnezeu trebuia să fac eu acum. Puteam aștepta până se
decidea soarta bătăliei de pe stâncă. Dacă învingeau scoțienii, sau cel puțin
supraviețuiau, socoteam că aveau să vină după mine. Dacă pierdeau, puteam
încerca să mă apropii de englezi, care puteau ușor crede că, din moment ce
călătoream cu scoțienii, eram în tovărășie cu ei. În tovărășie ca să fac ce
65