untitled

Cântecul a fost primit cu un ropot cald de aplauze și bardul a trecut
imediat la următorul, de data aceasta în galeză, după cum mi s-a părut. În
urechile mele suna ca un soi de gargară foarte melodioasă, însă cei din jurul
meu păreau să o înțeleagă foarte bine; fără îndoială o mai auziseră înainte.
În timpul unei scurte pauze pentru a reacordarea instrumentului, l-am
întrebat pe Jamie cu voce scăzută.
— Gwyllyn este la castel de mult timp? Apoi, amintindu-mi, am continuat:
Ah, dar nu ai de unde să știi! Am uitat că și tu ești aici de puțin timp.
— Dar am mai fost aici, a răspuns el, întorcându-și atenția spre mine. Am
petrecut un an la Leoch când aveam în jur de șaisprezece ani și Gwyllyn era
aici. Lui Colum îi place muzica lui. Îl plătește bine să stea. Trebuie să-l
plătească, căci galezul ar fi bine primit în căminul oricărui lord, oriunde ar
alege să rămână.
— Îmi aduc aminte când ai fost aici înainte.
Era Laoghaire, încă împurpurată în obraji, dar hotărâtă să se alăture
conversației. Jamie și-a întors capul pentru a o include, zâmbind ușor.
— Ei, îți amintești? Nu aveai mai mult de șapte sau opt ani. Pe vremea
aceea nu prea aveai ce vedea la mine, dacă îmi amintesc bine.
Întorcându-se politicos spre mine, a întrebat:
— Deci înțelegi galeza?
— Da, dar tot îmi amintesc, a continuat Laoghaire, fără să ia în seamă
întreruperea. Erai… ă-ă… ah, vreau să spun… tu nu îți amintești de mine, de
atunci?
Degetele i se jucau emoționate cu pliurile fustei. Am observat că își rosese
unghiile. Atenția lui Jamie a părut distrasă de un grup din celălalt capăt al
sălii, discutând aprins ceva în galică.
— Poftim? a întrebat el absent. Nu, nu cred. Dar totuși, a mai spus, cu un
zâmbet, îndreptându-și deodată atenția înapoi asupra ei. Nici nu te-ai putea
aștepta. Un tăntălău de șaisprezece ani e prea absorbit de propria-i măreție
ca să-i bage în seamă pe cei mai mici, care în ochii lui nu sunt decât o
adunătură de copii cu mucii până-n barbă.
Mi-am dat seama că remarca lui voia să fie o autoironie mai degrabă
decât o jignire la adresa interlocutoarei lui, însă efectul nu a fost cel scontat.
Am crezut că o pauză scurtă pentru a-i permite lui Laoghaire să își recapete
stăpânirea de sine era binevenită, așa încât am intervenit imediat.
— Nu, nu vorbesc deloc galeza. Ai idee ce a spus?
— Ah, da.
Și Jamie s-a lansat în ceea ce părea o recitare pe de rost a cântecului,
tradus în engleză. Era, din câte se părea, o baladă veche, despre un flăcău
care iubește o fecioară (cum altfel?), dar se simte nevrednic de ea pentru că
129