untitled

194
— Când? a întrebat el.
— Într-o săptămână. Zece zile, poate. Lângă un loc care se numește Lag
Cruime. Știi unde?
Jamie a dat din nou din cap, arătând atât de mulțumit cum nu îl mai
văzusem de multă vreme.
— Știu unde e.
Mi-am plimbat privirea de la chipul unuia la al celuilalt, amândouă
impenetrabile și tăinuitoare. Așadar, Murtagh aflase ceva. Ceva care avea
legătură cu misteriosul „Horrocks” poate? Am ridicat din umeri. Oricare ar fi
fost motivul, se părea că zilele lui Jamie pe post de exponat se apropiau de
sfârșit.
— Presupun că Dougal poate oricând să danseze step, dacă vrea să facă
un ban, am spus.
— Poftim?
Privirile enigmatice s-au transformat în unele uimite.
— Nu contează. Noapte bună.
Mi-am luat cutia cu leacuri și am plecat și eu la culcare.
12. COMANDANTUL GARNIZOANEI
Ne apropiam de Fortul William și începeam să mă gândesc serios la
planul meu de acțiune îndată ce aveam să ajungem la destinație.
Totul depindea, am socotit eu, de cum avea să reacționeze comandantul
garnizoanei. Dacă el credea că eram o doamnă aflată la ananghie, îmi putea
pune la dispoziție o escortă temporară spre coastă și îmbarcarea spre
Franța, unde era evident că voiam să ajung.
Dar putea să fie circumspect în privința mea, dacă apăream în compania
celor din clanul MacKenzie. Cu toate acestea, eu nu eram scoțiancă, așa că nu
avea cum să creadă că eram vreun soi de spion. Aceasta era evident părerea
lui Dougal și a lui Colum – că eram spion englez.
Ceea că m-a făcut să mă întreb ce puteam să spionez. Păi, probabil,
acțiunile nepatriotice; una din ele fiind categoric strângerea de bani în
sprijinul prințului Charles Edward Stuart, pretendentul la tron.
Dar în acest caz, de ce îmi îngăduise Dougal să fiu martoră la așa ceva?
Putea foarte ușor să mă fi trimis afară înainte de acea parte a celor
întâmplate. Desigur, vorbiseră mai mult în galică, am argumentat în sinea
mea.