untitled

Ce s-ar fi întâmplat, mă întrebam, dacă Arthur nu ar fi întrerupt ritualul
de invocare? Aș fi auzit oare, undeva în ceața parfumată, porunca standard a
hipnotizatorului: „Când te vei trezi, nu îți vei mai aminti nimic”? Dar îmi
aminteam și îmi puneam întrebări.
Cu toate acestea, nu aveam cum să o întreb pe Geilie. Ușa dormitorului s-a
deschis deodată și Arthur Duncan a intrat. Traversând încăperea până la ușa
camerei de toaletă, a bătut o dată, grăbit, apoi a intrat.
Dinăuntru s-a auzit un țipăt slab de surpriză, apoi s-a lăsat o tăcere
mormântală.
Arthur Duncan a reapărut în cadrul ușii, cu ochii larg deschiși, holbânduse
fără să vadă nimic, atât de alb la față, încât m-am gândit că poate suferă
vreun fel de atac. Am sărit în picioare și m-am repezit spre bărbatul care se
rezema greoi de clanța ușii.
Înainte de a ajunge la el, însă, Arthur s-a îndepărtat de ușă și a pășit în
cameră, ușor împiedicat, trecând pe lângă mine de parcă nu m-ar fi văzut.
Am bătut la ușa camerei de toaletă.
— Geilie! Ești bine?
A urmat un moment de liniște, apoi Geilie a răspuns cu o voce perfect
stăpână pe ea:
— Da, desigur. Ies într-o clipă.
Când am coborât în cele din urmă, l-am găsit pe Arthur, care după toate
aparențele își revenise cumva, bând brandy cu Jamie. Părea nițel distras, ca
și cum ar fi fost preocupat de ceva, însă și-a întâmpinat soția cu un
compliment amabil vizavi de ținuta ei înainte de a trimite valetul să tragă
caii.
Banchetul tocmai începea când am ajuns noi, iar perceptorul și soția lui
au fost conduși spre locurile de onoare din capul mesei. Jamie și cu mine,
cumva pe o poziție mai puțin privilegiată, am luat loc la o masă alături de
Rupert și Ned Gowan.
Doamna Fitz se depășise pe sine însăși, radiind acum de recunoștință,
copleșită de complimentele care curgeau în privința mâncării, a băuturii și a
celorlalte pregătiri. Bucatele erau cu adevărat delicioase. Niciodată nu mai
mâncasem fazan fript umplut cu castane glazurate cu miere și tocmai îmi
luasem o a treia porție când Ned Gowan, observându-mi cu un oarecare
amuzament apetitul, m-a întrebat dacă încercasem purcelul de lapte.
Răspunsul meu a fost întrerupt de o mișcare în celălalt capăt al sălii.
Colum se ridicase de la masa lui și se îndrepta spre mine, însoțit de Alec
MacMahon cel Bătrân.
— Bag de seamă că talentele dumitale sunt nenumărate, doamnă Fraser,
a rostit Colum, aplecându-se ușor.
436