untitled

A dat din cap, dar a zâmbit.
— Nu, nu e nevoie, fetițo. Hai, fuga, că nu ești mai în siguranță decât
celelalte fete.
Și m-a împins ușurel de la spate, trimițându-mă în coridorul abia luminat.
Eram înclinată să îi urmez sfatul, după întâlnirea pe care o avusesem cu
paznicii de afară. Bărbații din Sala Mare chiuiau, dansau și beau, fără a mai
încerca să se controleze. Într-adevăr, nu era loc pentru femei.
Însă drumul până în camera mea era altă poveste. Mă aflam într-o aripă a
castelului cu care nu eram familiarizată și deși știam că următorul etaj avea
o pasarelă care o lega de un coridor care ducea în camera mea, nu reușeam
să găsesc niște scări care să mă ducă într-acolo.
Când m-am întors după un colț, am dat nas în nas cu câțiva bărbați pe
care nu-i cunoșteam. Veniseră probabil de pe pământurile mai îndepărtate
ale clanului și nu cunoșteau obiceiurile gentile ale castelului. Sau așa am
dedus eu, văzându-l pe unul dintre ei, aparent în căutarea unei latrine,
dându-se bătut și ușurându-se într-un colț al coridorului în momentul în
care am dat peste ei.
M-am întors imediat, intenționând să o iau pe unde venisem, cu sau fără
scări. Însă câteva brațe s-au întins să mă oprească și m-am trezit strivită de
zidul coridorului, înconjurată de niște munteni bărboși care miroseau a
whisky și pofteau la o femeie.
Fără a se mai deranja cu introducerile, bărbatul din fața mea m-a apucat
de mijloc și și-a vârât cealaltă mână în corsajul meu. S-a aplecat mai
aproape, frecându-și obrazul bărbos de urechea mea.
— Ce-ai zice de o sărutare dulce pentru vitejii bărbați ai clanului
MacKenzie? Tulach Ard!
— Erin go bragh, am răspuns fără menajamente și l-am împins cu toată
forța.
Amețit din cauza băuturii, a făcut câțiva pași nesiguri în spate, lovindu-se
de unul din tovarășii lui. M-am smucit într-o parte și am luat-o la fugă,
scăpând din picioare papucii incomozi.
O altă siluetă s-a ivit amenințătoare înaintea mea și am șovăit
înspăimântată. În fața mea părea să fie un singur bărbat totuși, iar din
spatele meu veneau cel puțin zece, ajungându-mă din urmă în ciuda băuturii
pe care o îngurgitaseră. M-am repezit înainte, cu intenția de a mă strecura
pe lângă el. Însă el a făcut rapid un pas iute în fața mea, tăindu-mi calea, și
m-am oprit atât de brusc, încât am fost nevoită să îmi pun palmele pe
pieptul său pentru a nu mă izbi de trupul lui. Era Dougal MacKenzie.
— Ce dracu’…, a început el, apoi a văzut bărbații care veneau după mine.
166