untitled

— Vătafule! a spus el.
S-a întors și a arătat cu degetul spre căruțaș.
— Ia-l pe acest bărbat și pune-l la stâlpul infamiei pentru că este beat în
public. Aici este o curte solemnă; nu vom accepta ca timpul judecătorilor să
fie irosit cu acuzații frivole din partea unui bețivan care vede cai de apă
atunci când bea prea mult whisky!
Peter căruțașul a fost atât de uluit, încât nici măcar nu a opus rezistență
atunci când vătaful a pășit hotărât în față și l-a apucat de braț. Cu gura
deschisă, a aruncat priviri speriate spre mine în vreme ce era dus de acolo.
Nu m-am putut împiedica să nu îmi flutur degetele spre el, salutându-l
discret.
După această ușoară relaxare a tensiunii procesului, lucrurile s-au
agravat însă rapid. A fost invitat un cortegiu de fete și femei care să jure că
au cumpărat amulete și poțiuni fermecate de la Geillis Duncan, în scopuri
diferite: să aducă o boală, să scape de copii nedoriți sau să farmece un
bărbat să le iubească. Toate fără excepție, au jurat că leacurile fermecate au
avut efectul dorit – un record de invidiat pentru un vraci, mi-am spus cinic
în gând. În timp ce nimeni nu a pretins că ar fi obținut aceleași rezultate în
urma tratamentului meu, au fost câteva care au mărturisit – în adevăr – că
mă văzuseră adesea în camera doamnei Duncan, mixând leacuri și pisând
ierburi.
Situația nu era încă dramatică; același număr de oameni au spus că îi
vindecasem folosind doar leacuri obișnuite, fără vrăji, descântece sau ceva
de genul hocus-pocus. Având în vedere atmosfera generală, acești oameni
avuseseră nevoie de mult curaj pentru a depune mărturie în favoarea mea și
le eram recunoscătoare.
Mă furnicau tălpile de atâta stat în picioare; în timp ce judecătorii ședeau
relativ comod, pentru prizonieri nu fusese adus niciun scaun. Dar când și-a
făcut apariția următorul martor, am uitat cu totul de picioarele mele.
Cu un talent dramatic care îl rivaliza pe al lui Colum, părintele Bain a
deschis larg ușa bisericii și și-a făcut apariția în piață, șchiopătând
sprijinindu-se într-o cârjă din stejar. A înaintat încet spre centrul pieței, și-a
plecat capul spre judecători, apoi s-a întors și a studiat mulțimea până când
privirea sa aprigă a redus murmurul la o șoaptă joasă, neliniștită. Când a
vorbit, glasul lui a tăiat ca o lovitură de bici.
— Aceasta este o judecată a voastră, locuitori ai Cranesmuirului!
„Înaintea lui mergea ciuma și cărbunii încinși se întindeau la picioarele
454