untitled

— Cred că de pe acum nu mai avem ce salva din fundul lui; eu despre
gâtul lui îmi fac griji. Englezii au de gând să îl spânzure dimineață.
MacRannoch murmura în barbă, învârtindu-se înainte și înapoi precum
un urs într-o cușcă prea mică. Deodată s-a oprit în fața mea și și-a împins
nasul la doi centimetri de al meu. M-aș fi dat înapoi dacă nu aș fi fost atât de
epuizată. Dar cum eram la capătul puterilor, abia am clipit.
— Și dacă aș spune că te ajut, la ce mi-ar folosi? a urlat el.
Și-a reluat plimbarea și agitația, doi pași spre un perete, întors cu o
fluturare de blană și alți doi pași spre celălalt perete. Vorbea precum pășea,
cuvintele ținând ritmul pașilor, oprindu-se să pufnească în timp ce se
întorcea.
— Dacă ar fi să mă duc la Sir Fletcher, ce i-aș putea spune? Ai un căpitan
în subordine care se ocupă cu torturarea prizonierilor în timpul liber? Și
dacă mă întreabă de unde știu eu asta, să-i spun că o muiere saxonă rătăcită
pe care oamenii mei au găsit-o umblând de una singură prin întuneric mi-a
spus că Randall îi face avansuri indecente bărbatului ei, care e un proscris cu
o recompensă pe capul lui și un criminal condamnat, pe deasupra?
MacRannoch s-a oprit și a pocnit o labă mare pe masa fragilă.
— Cât despre băgat oameni în închisoare! Dacă, zic așa, dacă i-am putea
băga…
— Îi poți băga, l-am întrerupt eu. Îți pot arăta pe unde!
— Mmmhm. Să zicem. Și dacă intrăm, ce se întâmplă când Sir Fletcher îmi
găsește oamenii bântuind prin fortăreața lui? Îl trimite a doua zi dimineață
pe căpitanul Randall cu un tun și rade de pe fața pământului Eldridge Hall,
asta se întâmplă!
A dat din nou din cap, făcându-și buclele negre să zboare.
— Nu, domniță, nu văd cum…
A fost întrerupt de o bubuitură neașteptată când ușa cabanei s-a deschis
și înăuntru a pășit un alt arcaș, acesta împingându-l pe Murtagh cu vârful
cuțitului.
MacRannoch s-a oprit și l-a privit uluit pe nou-venit.
— Ce e asta? a întrebat el. Ai zice că e sărbătoarea verii și flăcăii și fetele
ies în pădure să culeagă flori și mure, nu în toiul iernii cu zăpada troienind!
— Acesta este tovarășul soțului meu, am spus. După cum ți-am povestit…
Murtagh, netulburat de primirea atât de puțin cordială, îl măsura atent pe
bărbatul înveșmântat în blană de urs, ca și cum ar fi încercat să îndepărteze
mental părul și anii.
— MacRannoch, nu-i așa? a spus el pe un ton aproape acuzator. Ai fost la
Adunare, cred, acum o vreme, la castelul Leoch?
MacRannoch era mai mult decât surprins.
627