untitled

Și-a slăbit strânsoarea și m-a întors cu fața spre el. De aproape, îi puteam
vedea țepii arămii și scurți acoperindu-i bărbia și obrajii: erau precum firele
de pluș dintr-o sofa de modă veche, bățoși și moi în același timp.
— Îmi pare rău, nu m-am putut bărbieri în dimineața asta. Dougal mi-a
dat o lamă de ras ieri înainte de ceremonie, dar a luat-o înapoi… ca să nu-mi
tai beregata după noaptea nunții, probabil.
A zâmbit în jos spre mine și eu i-am răspuns zâmbind. Menționarea
numelui lui Dougal mi-a amintit de conversația pe care o purtasem cu o
seară înainte.
— Mă întrebam… Aseară, când mi-ai spus că Dougal și oamenii lui te-au
așteptat pe coastă când te-ai întors din Franța. De ce te-ai întors cu el în loc
să te îndrepți spre moșia ta sau spre pământurile clanului Fraser? Vreau să
spun, felul în care se poartă Dougal cu tine…
M-am oprit, neîndrăznind să continui.
— Ah, a spus el mutându-și picioarele pentru a-mi sprijini mai bine
greutatea.
Îl puteam aproape auzi gândindu-se. Foarte repede, s-a decis.
— Păi, cred că ar trebui să afli ceva, a spus el încruntându-se ca pentru
sine. Ți-am spus că sunt proscris. Dar pentru o vreme… după ce am evadat
din fort, nu mi-a păsat foarte mult… de nimic. Tatăl meu murise cam în
aceeași perioadă și sora mea…
S-a oprit din nou și am simțit că în el se purta un soi de luptă. M-am întors
să îl privesc. Chipul atât de vesel de obicei era acum umbrit de o emoție
puternică.
— Dougal mi-a spus, a început el, rostind cuvintele rar, Dougal mi-a spus
că… sora mea era grea. Cu copilul lui Randall.
— Oh, Doamne!
M-a privit, apoi și-a mutat privirea. Ochii îi străluceau precum safirele și
de câteva ori a clipit repede.
— Nu… nu îmi venea să mă întorc, a continuat cu glasul coborât. Să o
revăd, după tot ce se întâmplase. Și ea…, a oftat el, apoi și-a strâns buzele.
Dougal mi-a povestit că ea… că după ce s-a născut copilul, ea… mă rog,
bineînțeles că n-a putut face altceva; era singură… la naiba, am lăsat-o
singură! Mi-a spus că se luase cu un alt soldat englez, unul din garnizoană,
dar nu știa cu cine.
A înghițit greu, apoi a continuat cu o voce mai sigură.
— I-am trimis bani, cum am putut, dar nu am fost în stare… în fine, nu am
găsit curajul să îi scriu… Ce puteam să îi spun? A ridicat disperat din umeri.
Oricum, după o vreme am început să mă satur să lupt în Franța. Și am auzit
prin unchiul Alex că umbla vorba despre un dezertor englez, pe nume
252