untitled

— Dar cum se face, Doamnă Beauchamp, a întrebat el, că oamenii fratelui
meu te-au găsit rătăcind prin pădure în cămașă de noapte? Tâlharii nu te-ar
fi molestat fizic, doar te-ar ține prizonieră pentru răscumpărare. Și, în ciuda
celor auzite despre căpitanul Randall, aș fi surprins să aud că un ofițer al
armatei engleze are obiceiul să violeze femei care călătoresc singure.
— Poftim? am sărit. Păi, indiferent ce ați auzit despre el, vă asigur că e
capabil de o astfel de faptă.
Pierdusem din vedere detaliul înfățișării mele când îmi încropisem
povestea și mă întrebam în ce moment al întâlnirii dintre mine și căpitanul
Randall ne observase Murtagh.
— Ah, bine, a încuviințat Colum. Posibil, aș spune. Bărbatul acesta are o
reputație proastă, fără îndoială.
— Posibil? am întrebat. De ce? Nu mă crezi?
Căci pe chipul căpeteniei de clan MacKenzie se putea citi un oarecare
scepticism, slab, însă limpede.
— Nu am spus că nu te cred, doamnă, a răspuns el cu glas egal. Însă eu nu
conduc clanul acesta mare de mai bine de douăzeci de ani fără să fi învățat
între timp să nu înghit orice poveste care îmi ajunge la urechi.
— Păi, dacă nu crezi că sunt cine spun că sunt, cine naiba crezi că sunt?
am întrebat enervată.
Bărbatul a clipit, uluit de limbajul meu. Apoi trăsăturile dure s-au asprit
din nou.
— Asta, a spus el, rămâne de văzut. Între timp, doamnă, ești oaspete la
Leoch.
A ridicat o mână într-un gest de concediere grațioasă și servitorul veșnic
prezent lângă ușă a făcut un pas înainte, evident pentru a mă conduce înapoi
în camera mea.
Colum nu a rostit cuvintele următoare, însă putea la fel de bine să mi le
spună cu glas tare. Ele pluteau în aerul din urma mea, în timp ce ieșeam din
cameră:
Până când voi afla cine ești cu adevărat.
90