LAWRENCE_EDITABIL

102 Chirurgie generală şi specialităţi chirurgicale
fracturii sau din venele mici de la nivelul pelvisului poate
fi minimizată prin stabilizarea bazinului. Există câteva
metode simple de stabilizare, de la bandajarea strânsă a
bazinului până la fixatoare externe. Aceste metode sunt
eficiente în restabilirea alinierii oaselor bazinului, în
special în cazul fracturilor prin compresie AP. Sângerările
active din sursă arterială necesită intervenţie chirurgicală.
Ca regulă generală, explorarea chirurgicală nu este cea
mai bună opţiune pentru controlul hemoragiilor pelvine.
Explorarea chirurgicală prin deschiderea peritoneului
anulează compresia hematomului retroperitoneal care
ţinea sub control hemoragia venoasă. Dacă pacientul este
operat pentru alte leziuni, cum ar fi o ruptură splenică,
hematomul pelvin poate fi împachetat în câmpuri de
laparotomie. Metoda optimă de control al hemoragiei
arteriale este embolizarea pe cateter.
Datorită raportului vezicii urinare şi prostatei cu oasele
pubiene, acestea pot fi lezate în fracturile de bazin; lezarea
lor este, în general, indicată de prezenţa hematuriei.
Traumatismele închise pot produce două tipuri de leziuni
vezicale, respectiv dilacerări intra- şi extraperitoneale.
Leziunile extraperitoneale se produc prin acţiunea ligamentelor
ce leagă vezica de oasele bazinului, care sfâşie
peretele vezical. Diagnosticul se stabileşte pe baza cistografiei
care demonstrează extravazarea în retroperitoneu.
Tratamentul constă în decompresia vezicii cu un cateter
Foley, până la vindecarea leziunii, în general timp de 7-1 O
zile. Traumatismele închise, produse asupra vezicii pline,
determină ruptura intraperitoneală a domului vezical.
Diagnosticul se stabileşte pe baza cistografiei CT, care
arată extravazarea intraperitoneală a substanţei de contrast.
Acest tip de leziune poate fi asociat sau nu cu fracturi de
bazin. Leziunile intraperitoneale ale vezicii urinare necesită
explorare şi reparare chirurgicală. Leziunile uretrale se
manifestă tipic prin hematom scrotal, prezenţa sângelui
la nivelul meatului uretral şi prin absenţa sau malpoziţia
prostatei la tuşeul rectal. Înainte de montarea sondei Foley,
este necesară efectuarea unei uretrografii. Trecerea în orb
a sondei Foley la pacientul cu o ruptura pa11ială de uretră
poate duce la agravarea leziunii sau la o ruptură completă.
Imposibilitatea montării sondei necesită consult urologic
pentru managementul definitiv. Uretra poate fi lezată şi
în mod direct, prin traumatisme penetrante sau prin traumatisme
închise precum cele din căderea în poziţie călare.
TRAUMATISMELE PENETRANTE
LA NIVELUL GÂTULUI
Gâtul este o regiune anatomică complexă, cu structuri
esenţiale vasculare, neurologice şi aerodigestive, cuprinse în
interiorul unui spaţiu foarte mic. Orice plagă care afectează
muşchiul platisma se însoţeşte de riscul lezării marilor
vase, a traheei, a esofagului sau a măduvei spinării şi, deci,
necesită evaluări suplimentare. Pentru evaluarea clinică şi
managementul leziunilor penetrante, regiunea anterioară a
gâtului (de la linia mediană până la marginea anterioară a
muşchiului sternocleidomastoidian) este împă11ită în trei
zone, ilustrate în Figura 9-17.
Evaluarea iniţială a pacienţilor cu traumatisme penetrante
la nivelul gâtului este determinată de examenul fizic
şi de statusul fiziologic. Şocul şi semnele clare de lezare a
Zona III: superior de unghiul mandibulei
Cartilaj tiroid
Zona li
Zona I: inferior de cartilajul cricoid
------Incizura suprasternală
Figura 9-17. Zonele gâtului.