LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 10 Arsurile 121
câteva săptămâni; arsurile la care vindecarea durează
mai mult de 3 săptămâni vor forma cicatrici hipertrofice
şi un epiteliu instabil. Din acest motiv, excizia timpurie
este soluţia optimă.
Tratamentul pruritului şi al durerii
Morbiditatea cauzată de arsuri se extinde dincolo de faza
acută a tratamenhilui. Durerea şi anxietatea asociate plăgilor
arse sunt o problemă importantă. Controlul durerii este
esenţial pentru îngrijirea de calitate a pacientului. Durerea
trebuie evaluată ori de câte ori sunt măsurate semnele vitale
şi trebuie tratată prompt şi eficient. Sunt disponibile mai
multe scale standard pentru cuantificarea durerii atât de
către pacienţi, cât şi de către serviciile de îngrijire.
Analgezicele sunt cele mai eficiente pentru durerea acută
din arsuri, ahmci când sunt administrate în mod programat,
înainte ca durerea să se intensifice. Calea intravenoasă este
preferată în faza de resuscitare; administrarea intramusculară
trebuie evitată din cauza absorbţiei şi a nivelului plasmatic
extrem de imprevizibile şi a durerii produsă de injecţii în
sine. După finalizarea resuscitării, pentru a suplimenta
injecţiile, pot fi utilizate medicamente orale sau enterale,
după cum este necesar. Doza, calea de administrare şi
tipul de medicamente trebuie evaluate frecvent pentru a
se asigura un control satisfăcător al durerii.
Cele mai utilizate analgezice pentru controlul duretilor
acute în cazul arsurilor sunt opioidele. Morfina este cea mai
folosită. Fentanilul are acţiune mai scwtă şi prin utilizarea
lui este evitată sedarea excesivă în urma unei proceduri.
Fomrnlele orale ale ambi!or agenţi SLUlt disponibile pe lângă
preparatele intravenoase. ln plus faţă de analgezicele opioide,
agenţii anestezici, precum ketamina şi protoxidul de azot,
pot fi folosiţi pentrn a asigura ameliorarea pe termen scu1t a
dure1ii şi a anxietăţii in timpul procedurilor. Pentrn tratamentul
ambulatoriu, combinaţiile de hidrocodonă sau oxicodonă
cu acetaminofen sLmt deseori suficiente. Antiinflamatoarele
nesteroidiene pot fi utilizate pentru ameliorarea durerii uşoare
până la moderate sau ca adjuvanţi ai hidrocodonei/oxicodonei.
Anxietatea este frecventă la pacienţii arşi şi poate exacerba
durerea. Lorazepamul, diazepamul şi midazolamul
sunt principalii anxiolitici folosiţi în tratamentul anxietăi
cauzate de arsw·i şi sunt adesea administraţi în combinaţie
cu analgezicele opiacee; agoniştii a2-adrenergici, precum
clonidina şi dexmedetomidina, pot avea, de asemenea, efecte
TABELUL 10-4. Lista analgezicelor şi sedativelor utilizate în mod frecvent în tratamentul arsurilor la adulţi
Agent
Opioide
Sulfat de morfină
Fentanil
Hidromorfonă
Oxicodonă
Hidrocodonă
Benzodiazepine
Midazolam
Lorazepam
Diazepam
Alţi agenţi
Propofol
Keta mină
Dexmedetomidină
Clonidină
Doze recomandate
0,03-0, 1 mg/kg IV
50-100 µg IV, 0,5-1 µg/kg IV
1-2 mg IV, 0,02 mg/kg IV
5-1 O mg PO la 4-6 ore
5-1 O mg PO la 4-6 ore
0,03-0, 1 mg/kg IV
1 -4 mg IV, 0,04-0,08 mg/kg IV
2-1 O mg IV, 0,04-0,3 mg/kg IV
0,5-1 mg/kg IV
0,5-1 mg/kg IV
0,3-0,7 µg/kg/oră IV
O, 1-0,3 mg la 6-12 ore PO
Comentariu
Morfina, fentanilul şi hidromorfona (Dilaudid) sunt analgezicele cel mai
des folosite în condiţii acute. Toţi aceşti trei agenţi pot fi utilizaţi în mod
eficient în cadrul analgeziei controlate de pacient. Preparatele orale
şi alte narcotice sunt preferate pentru utilizarea pe termen lung şi în
ambulatoriu, însă nu uitaţi să folosiţi doze de analgezice echivalente când
treceţi de la medicamente intravenoase la cele orale.
Aceste două analgezice orale utilizate pe scară largă sunt mai puţin
puternice decât morfina şi fentanilul, dar prezintă aceleaşi riscuri de
depresie respiratorie şi dependenţă. Sunt adesea utilizate în faza de
reabilitare a tratamentului arsurilor şi pentru pacienţi ambulatori. Este
disponibilă o formă de oxicodonă cu acţiune îndelungată.
Acestea sunt benzodiazepine utilizate pe scară largă pentru sedare şi
diminuarea anxietăţii. Nu au însă efect analgezic suficient, astfel încât vor
fi necesare alte medicamente pentru controlul eficient al durerii.
Folosit frecvent pentru sedarea pe termen scurt pentru proceduri şi
pentru sedarea pacienţilor ventilaţi mecanic. Este necesar suportul căilor
respiratorii.
Poate fi administrată intramuscular pentru proceduri de scurtă durată
îr;i ambulatoriu. Asociată cu reacţii adverse inclusiv delir şi coşmaruri. Se
poate folosi o perfuzie continuă în doză foarte mică (O, 1 mg/kg/oră).
Este din ce în ce mai populară atât pentru sedarea pe termen scurt, cât şi
pentru o sedare prelungită a pacienţilor ventilaţi.
Disponibilă şi ca plasture, cu eliberare susţinută. Nu trebuie utilizată ca
agent unic pentru controlul durerii.
IV, intravenos; PO, pe cale orală.