LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 27 Otorinolaringologia: bolile capului şi gâtului 565
nazale poate include atât steroizi topici, cât şi o cură
scurtă de steroizi orali. Excizia chirurgicală a polipilor
este rezervată pacienţi lor cu contraindicaţie la steroizi sau
dacă aceştia sunt ineficienţi în restabilirea patenţei căii
aeriene nazale. Recidiva este frecventă; etmoidectomia
şi folosirea spray-urilor intranazale cu steroizi topici pot
întârzia recidiva polipilor ..
Deformarea nazală şi septală
Oasele nazale sunt cel mai des fracturate oase ale corpului.
Examinarea clinică a unei fracturi nazale include
mai multe semne: edeme, echimoze, epistaxis, crepitaţii
sau palparea unei defo1mări osoase. Deformarea cea mai
frecventă constă în înfundarea unui os nazal şi în deplasarea
laterală a osului contralateral, aceasta având loc, de obicei,
după o lovitură din lateral. Loviturile directe, frontale, pot
avea ca rezultat aplatizarea şi lărgirea dorsum nasi. Dacă
lovitura este severă, forţele pot fi transmise posterior, cu
implicarea sinusului etmoid, a pereţilor mediali ai orbitei, a
laminei cribriforme, având drept consecinţe: rinolicvoreea,
hipertelorism (secundar lezării tendonului cantal medial)
şi anosmia (ex. fractura nazo-orbito-etmoidală).
Evaluarea unui pacient cu suspiciune de fractură nazală
include inspecţia septului nazal pentru prezenţa unui
eventual hematom. Hematomul septal nazal este provocat
de acumularea sângelui între cartilaj şi muco-pericondrul
supraiacent, separând efectiv ca1iilajul de sursa de vascularizaţie.
Este necesar drenajul prompt pentru a preveni
formarea unui abces şi resorbţia ca1iilajului, care poate
cauza o deformare cu „nas în şa". Fracturi le fără deplasare
ale oaselor nazale nu necesită reducere. Deviaţiile minime
ale dorsum-ului osos, fară deplasare septală semnificativă,
sunt tratate prin reducere închisă. Leziunile mai complexe
şi care asociază deplasări septale necesită reducere deschisă
cu repoziţionarea septului, pentru a obţine rezultate
cosmetice şi funcţionale satisfăcătoare.
Deviaţiile de sept pot fi traumatice sau congenitale. Deviaţiile
de sept pot fi cauza unui flux de aer de mare viteză,
cu turbulenţe excesive sau a unui contact cronic cu peretele
lateral nazal sau cu cometele, fiind motivul obstrucţiei
nazale, al sforăitului, al apneei de somn, al epistaxisului,
al durerii faciale, al cefaleei sau al sinuzitei. Acestea sunt
cel mai adesea tratate prin septoplastie endonazală.
Atrezia coanală
Persistenţa membranei nazo-bucale pe parcursul gestaţiei
are ca rezultat o deschidere incompletă a peretelui posterior
al cavităţii nazale, coana. Atrezia coanală poate fi
unilaterală sau bilaterală. Deoarece nou-născutul respiră
exclusiv nazal, atrezia coanală bilaterală este o urgenţă
medico-chirurgicală. Diagnosticul este suspectat atunci
când hrănirea inţială a nou-născutului produce obstrucţie
progresivă, cianoză, sufocare şi aspiraţie. Obstrucţia căii
aeriene este temporar ameliorată prin plâns, deoarece este
singurul moment în care sugarii inspiră pe gură. Imposibilitatea
de trecere a unui cateter mic prin nas în nazo-faringe
sugerează diagnosticul. Tratamentul imediat include stentarea
cu o cale aeriană orală sau intubare endotraheală. Copilul
trebuie să fie evaluat pentru alte anomalii craniofaciale sau
de traci superior aerodigestiv (ex. palatoschizis, stenoză
subglotică, sinostoză cranio-facială, fistulă traheo-esofagiană)
deoarece acestea pot fi frecvent întâlnite la acelaşi
pacient. Deschiderea chirurgicală a coanelor prin stentare
prelungită este necesară pentru corectarea defectului.
Sinuzita acută
Sinuzita acută apare adesea ca o complicaţie a unei infecţii
virale de tract respirator superior (guturaiul comun).
Simptome precum sensibilitatea periorbitală, durerea
facială, cefaleea, febra, hiposmia şi rinoreea purulentă
sunt indicatori de sinuzită. Sinuzita acută este provocată
de ocluzia ostială, rezultat al edemului inflamator cauzat
de infecţiile virale ale tractului respirator superior sau de
alergii. Staza consecutivă a secreţiilor favorizează colonizarea
bacteriană. Organismele des incriminate în sinuzita
acută sunt S. pneumoniae, H. lnjl.uenzae şi M Catarrhalis.
Diagnosticul este adesea stabilit pe baza semnelor clinice:
secreţii mucopurulente, inflamarea cometelor, durerea
facială anterioară şi febra. Tratamentul medicamentos este
iniţiat empiric în cazurile necomplicate. Sunt recomandate
amoxicilină-acid clavulanic, cefprozil, cefuroximă, claritromicină
sau loracarbef timp de 7-14 zile şi o cură scurtă
de decongestionante nazale topice şi steroizi intranazali.
Alte măsuri de suport includ decongestionante sistemice,
spray-uri nazale saline, expectorante, umidificarea mediului,
comprese calde şi analgezice.
Tratamentul chirurgical este indicat în sinuzita acută
dacă răspunsul la terapia medicamentoasă adecvată este
nesatisfăcător sau în prezenţa unui risc mare de complicaţii
extranazale ale sinuzitei, precum infecţia orbitală, meningita,
tromboza sinusală intracraniană şi celulita facială. Sinusul
maxilar este aspirat şi irigat prin intermediul unui trocar
introdus prin puncţionare în sinus. Aspirarea şi drenajul
sinusului frontal sunt efectuate printr-o incizie în regiunea
medială supraorbitală. Drenajul etmoidal este, de obicei,
realizat printJ-un abord intranazal.
Sinuzita cronică
Sinuzita cronică este una dintre cele mai des întâlnite
probleme de sănătate în SUA. Aceasta rezultă în urma
contactului mucoaselor care întrerupe clearance-ul mucociliar
şi produce ocluzia ostiumului sinusal. Acumularea
de secreţii rezultată poate cauza inflamaţie cronică, leziuni
ciliare, hiperplazia glandelor sero-mucinoase şi creşterea
vâscozităţii mucusului. Hipoventilarea sinusului intervine în
mecanismele locale de apărare şi poate conduce la infectare
anaerobă şi la dezvoltarea biofilmului. Regiunea anterioară
a sinusului etmoidal şi meatul mijlociu (complexul
ostio-meatal) reprezintă în 90% dintre cazuri localizarea
bolii inflamatorii sinusale.
Deşi simptomele bolii cronice sinusale variază, majoritatea
pacienţilor observă o senzaţie de obstrucţie nazală,
presiune facială, durere şi/sau hiposmie. Durerea este
adesea indicată în zone deservite de diviziunea oftalmică
sau maxilară a nervului trigemen şi este descrisă ca fiind
surdă, profundă şi non-pulsatilă. Cauzele includ disfuncţia
ciliară, deficienţa imunitară şi alergia nazală. Variaţiile
structurale care intervin în ventilaţia sau clearance-ul
mucociliar al complexului ostio-meatal pot produce, de
asemenea, patologie cronică sinusală.
Scopul tratamentului medicamentos constă în tratarea
infecţiei, îmbunătăţirea clearence-ului muco-ciliar şi în
menţinerea permeabilităţii ostium-ului sinusal. Tratamentul
antimicrobian al sinuzitei cronice este indicat în cazul