LAWRENCE_EDITABIL

606 Chirurgie generală şi specialităţi chirurgicale
Figura 28-28. Testul sertarului anterior se efectuează cu piciorul stabilizat şi genunchiul flectat la 90 ° . Cu degetul mare al examinatorului
plasat pe linia articulaţiei, tibia este trasă anterior. Transla\ia anterioară excesivă a tibiei sugerează că ligamentul încrucişat
anterior este lezat. Partea contralaterală sănătoasă poate fi utilizată comparativ ca referin\ă. Un test similar efectuat cu genunchiului
în flexie la 20 ° se numeşte testul Lachman şi este mai sensibil în evaluarea leziunilor acute. (Din Lawrence PF. Essenlials of Surgical
Special/ies. 3rd ed. Philadelphia, PA: Lippincott Williams & Wilkins; 2007.)
70% au leziuni la nivelului LlA. La cei cu leziuni acute de
LIA, 50% asociază leziuni meniscale. Ligamentul colateral
medial şi LIA sunt frecvent lezate împreună prin traumatisme
cu foqarea în valgus a genunchiului (ex. aşa cum se întâmplă
de la o lovitură în lateralul coapsei). Când un ligament
colateral este grav lezat, capsula articulaţiei genunchiului şi
membrana sinovială sunt afectate. Genunchiul poate să nu
conţină hemartroză, deoarece hemoragia se drenează p1in
capsula articulară deteriorată.
Lezarea ligamentului colateral poate fi detectată prin
sensibilitate, durere şi laxitate locală atunci când genunchiul
este stresat manual într-un plan mediolateral (varus/valgus).
Testele de laxitate ale unui genunchi traumatizat sunt întotdeauna
evaluate în comparaţie cu pa11ea normală. Mişcarea
în valg a genunchiului va stresa ligamentul colateral medial,
în timp ce fo11area în varus va testa integritatea ligamentului
colateral lateral. Extensia completă a genunchiului plasează
a11iculaţia într-o poziţie de stabilitate geometrică maximă.
Laxitatea articulară în extensia genunchiului implică, aşadar,
un grad mai mare de deteriorare a ligamentului colateral.
Diferenţe subtile între laxitatea pe pa11ea normală şi cea pe
pa11ea traumatizată pot fi detectate cel mai bine cu genunchiul
la 20 ° de flexie.
Testul sertarului anterior este utilizat pentru a evalua
integritatea ligamentului încrucişat anterior. Cu genunchiul
flectat la 45 ° , tibia este trasă înainte ca un sertar (Figura
28-28). Dacă există o translaţie tibială anterioară anormală,
testul se11arului anterior sugerează că fibrele anteromediale
ale LIA sunt rupte. În schimb, translaţia tibială posterioară
anonnală de către o foqă aplicată tibiei direcţionată posterior
indică o leziune a ligamentului încrucişat posterior (LIP).
Laxitatea anterioară a genunchiului poate fi apreciată mai
bine în poziţia de 20 ° a genunchiului, care se numeşte
testul Lachman. Acest lucru sugerează vătămarea fibrelor
posterolaterale ale LIA.
Leziunile izolate ale ligamentului colateral medial se
vindecă bine cu imobilizarea într-un aparat gipsat aiticulat,
care protejează genunchiul de mişcarea de valgus. Leziunile
LIA sunt invalidante pentru majoritatea sportivilor. Prin
mişcări de forfecare şi răsucire, at1iculaţia genunchiului va
subluxa tranzitor şi va ceda. A11iculaţiile cu leziuni ale LIP
sunt asociate cu suprasolicitare rotuliană şi at1rită, deoarece
muşchiul cvadriceps încearcă să compenseze deplasarea
tibială posterioară exagerată. Ligamentul colateral lateral
(LCL) este adesea lezat în asociere cu unul dintre cele două
ligamente încrucişate. Managementul rapid al leziunilor
combinate de ligamente de la nivelul genunchiului ar trebui
să fie suficient de eficace pentru a tolera mobilizarea precoce
pentru a preveni complicaţiile postoperatorii comune precum
rigiditatea a11iculaţiei.
Indicaţiile pent111 repararea ti reconstrucţia chirurgicală a
ligamentelor sunt controversate. ln general, pacienţii mai tineri
ale căror activi tă provoacă simptome de instabilitate sunt candidai
pentrn operaţie. LlA se vindecă prost şi sunt, în general,
reconst111ite cu autogrefe de ţesuturi moi din tendonul patelar,
tendonul muşchilor semitendinos si gracillis sau fascia lata.
Leziunea meniscală
Articulaţia genunchiului are o minimă stabilitate dată de
geometria sa osoasă. Meniscurile laterale şi mediale măresc
contactul dintre suprafeţele articulare şi sporesc stabilitatea
articulară. ln ortostatism, meniscul distribuie 40-60% din
greutatea corpului la nivelul a11iculaţiei. Meniscurile ajută,
de asemenea, la lubrifierea at1iculaţiilor şi nutriţia cartilajului
hialin. Meniscurile se deplasează dinspre anterior spre posterior
pe măsură ce genunchiul este flectat. În flexie, meniscurile
sunt prinse între condilul femural şi platoul tibial. Dacă se
produce o mişcare de răsucire atunci când genunchiul este
tlectat, meniscurile se pot rupe longitudinal (Figura 28-29C
şi D). Ţesutul meniscal îşi pierde hidratarea şi devine mai
f r agil odată cu înaintarea în vârstă. Rupturile orizontale care
nu se văd pe suprafaţa meniscală sunt frecvent întâlnite la
pacienţii mai în vârstă (Figura 28-29A).
Pacienţii cu leziuni meniscale pot prezenta durere şi
sensibilitate localizată la nivelul liniei a11iculaţiei (decalajul
palpabil dintre femur şi tibie). Epanşament at1icular