02.11.2021 Views

LAWRENCE_EDITABIL

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Capitolul 25 Chirurgia cardiotoracică: bolile inimii, ale vaselor mari şi ale cavităţii toracice

SOS

25-7). Semnele şi simptomele extrapulmonare sugerează un

cancer avansat. Adenopatiile metastatice paratraheale pot

produce disfonie ca urmare a implicării nervului laringeu

recurent. Obstrucţia venei cave superioare poate apărea ca

urmare a creşterii în dimensiuni a unui ganglion mediastinal

drept sau ca urmare a invaziei directe. Revărsatele pleurale

pot fi cauzate de metastaze pleurale, pneumonie obstructivă

sau ca urmare a obstrucţiei drenajului limfatic. Modificările

neurologice, afectarea funcţiei hepatice sau durerile osoase

pot sugera prezenţa metastazelor. Diagnosticarea acestor

metastaze trebuie realizată prin scanarea CT a creierului,

abdomenului şi oaselor. Simptomele non-metastatice

(sindroamele paraneoplazice) apar la un număr mic de

pacienţi şi pot fi semne precoce ale unui cancer pulmonar

primar. Acestea includ hipercalcemia şi secreţia inadecvată

a hormonului antidiuretic.

Odată suspectat un cancer bronhogenic, medicul trebuie

să elaboreze un plan terapeutic. Acest plan depinde

de prezenţa unui diagnostic precis, de stadiul bolii şi de

capacitatea pacientului de a tolera tratamentul chirurgical.

Trebuie găsite răspunsuri la următoarele 3 întrebări:

1. Care este diagnosticul?

2. Pacientul poate fi supus unei intervenţii chirurgicale?

3. Pacientul poate tolera rezecţia pulmonară maximă

anticipată?

Diagnostic

Diagnosticul carcinomului bronhogenic este confirmat prin

biopsia bronhoscopică sau percutană. Bronhoscopia rigidă

sau flexibilă este utilizată pentru vizualizarea tumorilor

proximale. Biopsia directă (sau utilizarea lavajului şi periajului)

asigură un diagnostic precis la mai mult de 90%

dintre pacienţi. Chiar şi la pacienţii cu leziuni periferice,

care nu pot fi vizualizate endoscopic, se pot efectua biopsii

din segmentul bronhopulmonar corespunzător, utilizând

ghidajul fluoroscopic. Leziunile ce nu pot fi abordate prin

biopsie bronhoscopică sunt evaluate prin biopsie percutană

cu ac sub ghidaj fluoroscopic sau CT. Analiza citologică

este de asemenea efectuată, chiar dacă acul de biopsie

permite recoltarea unui mic fragment histologic. De cele

mai multe ori, tratamentul poate fi corect ghidat în urma

rezultatului biopsiei.

DIAGNOSTIC

STADIALIZARE

CLINICĂ

B oa I. a r· ara

. cardiopulmonară

Funcţie

metastaze (MO) acceptabilă

EVALUARE PENTRU

TRATAMENT CHIRURGICAL

STADIU li

STADIU III

REZECŢII EXTINSE

Segmentectomie

sau

Lobectomie

sau

Pneumectomie

NEREZECABIL

Efuziune pleurală malignă

Arteră pulmonară principală

RAR REZECABIL

Venă cavă superioară

Aortă

Esofag

Nerv vag

Diafragm

Corp vertebral

FRECVENT REZECABIL

Perete toracic

Pericard

Bronhie proximală

NEREZECABIL

Supraclavicular

Contralateral

Hilar

Mediastinal

StadiuT3

Clinic N2

Figura 25-20. Stadializarea cancerului pulmonar pentru evaluarea gradului de rezecabilitate. (După Lawrence PF. Essentials

of Surgical Special/ies. Ediţia a 3-a. Philadelphia, PA: Lippincott Williams & Wilkins; 2007.)

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!