02.11.2021 Views

LAWRENCE_EDITABIL

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Capitolul 19 Chirurgia endocrină 299

Tablou clinic şi evaluare

Pacienţii se prezintă, cel mai frecent, cu un nodul tiroidian.

La FNA, carcinomul folicular este caracterizat de microfoliculi

dispuşi relativ unifonn, fără conglomerarea în papile

complexe obse1vată în cancerul papilar. Adenoamele nu pot

fi diferenţiate de carcinoame doar prin FNA. Pentru stabilirea

diagnosticului de ce11itudine, este necesară examinarea

histopatologică a probei prelevate intraoperator, pentru

evaluarea invaziei capsulare şi/sau vasculare. Rezultatul

FNA este frecvent de tip nedeerminat şi este clasificat ca

neoplazie foliculară sau LFSI. ln aceste cazuri, prin testare

moleculară se poate evita chirurgia cu scop diagnostic.

Tratament

Intervenţia chirurgicală este principala modalitate de

tratament şi, în anumite cazuri, poate fi urmată de radioiodoterapie

şi supresie tiroidiană. Metastazarea are loc,

de obicei, pe cale hematogenă în plămân şi oase. Întrucât

metastazele pot concentra iodul radioactiv, radioiodoterapia

este eficientă în tratamentul diseminărilor secundare

post tiroidectomie. Metastazarea pe cale limfatică este

rară. Carcinoamele foliculare au o rată de creştere lentă,

prognosticul fiind bun pentru pacienţii tineri, cu tumori

mici, minim invazive. Factorii de prognostic nefavorabil

includ vârsta peste 55 de ani, invazia locală a structurilor

gâtului şi prezenţa metastazelor la distanţă.

Carcinomul medular

Carcinomul medular tiroidian (CMT) este o tumoră neuroendocrină

a celulelor C ale glandei tiroide şi reprezintă <5%

din totalul cancerelor tiroidiene. Producţia de calcitonină

este o caracteristică a CMT. Majoritatea CMT sunt forme

sporadice. Circa 20% dintre CMT au transmitere genetică

autozomal dominantă, fiind asociate cu sindoame de tip

MEN 2, care vor fi discutate ulterior. Pacienţii cu CMT au

prognostic mai nefavorabil decât cei cu carcinom tiroidian

bine diferenţiat papilar sau folicular; doar 50% dintre

pacienţi supravieţuiesc I O ani de la diagnostic.

Tablou clinic şi evaluare

De obicei, CMT se prezintă sub forma unui nodul tiroidian

solitar, la un pacient vârstnic aflat în decada 4--6 de viaţă.

Existenţa adenopatii lor cervicale palpabile este f r ecventă la

momentul prezentării. Pacienţii pot prezenta adesea semne

de invazie locală (disfonie sau disfagie) sau metastaze la

distanţă. Pacienţii aflaţi într-un stadiu avansat al bolii, se

pot prezenta cu diaree sau eritem facial, din cauza secreţiei

hormonale tumorale.

Diagnosticul este de obicei suspectat FNA. Evaluările

ulterioare includ dozarea nivelelor serice de calcitonină şi a

antigenului carcinoembrionar, teste genetice pentru detectarea

mutaţiilor RET şi evaluare biochimică pentru a detecta

eventuale tumori sincrone, în special feocromocitomul.

Tratament

Canceml medular, în absenţa limfadenopatiilor cervicale

detectabile, necesită tiroidectomie totală cu disecţia limfonodulilor

cervicali din aria centrală. Din cauza potenţialului

de diseminare precoce, pe cale limfatică şi sanguină,

respectiv prognosticului general rezervat, este necesar

un abord agresiv. Limfadenectomia radicală modificată

este indicată în cazurile cu interesare a compartimentului

ganglionar posterior.

Carcinomul anaplazic

Carcinomul anaplazic al glandei tiroide este un tip de neoplasm

extrem de agresiv. Acesta se dezvoltă din celulele

foliculare, dar este complet nediferenţiat. Rezecţia chirurgicală

a tumorii nu pare să îmbunătăţească prognosticul,

însă ameliorează obstrucţia căilor aeriene. Prognosticul

este rezervat. Chimioterapia şi radioterapia externă sunt,

de asemenea, ineficiente. Pacienţii se prezintă, de obicei,

în stadiul IV al bolii şi foarte puţini supravieţuiesc mai

mult de 2 ani.

Limfoamele tiroidiene

Limfomul se poate prezenta ca o fonnaţiune tumorală

intratiroidiană şi este tratat în mod similar limfoamelor cu

alte localizări. Pentru a diferenţia un limfom de o tiroidită

Hashimoto floridă, este necesară puncţia biopsie cu ac

gros sau o biopsie excizională a masei lezionale care pot

facilita identificarea intraoperatorie a tumorii.

GLANDELE PARATIROIDE

ANATOMIE ŞI MORFOLOGIE

Glandele paratiroide normale au culoare galben-maronie,

formă ovoidală, consistenţă grăsoasă şi sunt, de obicei, situate

posterior faţă de glanda tiroidă. Fiecare glandă cântăreşte,

în mod normal, în jur de 30-50 mg şi au diametrul maxim

de 5 mm. Majoritatea adulţilor au 4 glande paratiroide, dar

I 0-15% pot prezenta glande adiţionale de aceeaşi mărime

sau „resturi" glandulare provenite din fragmentarea glandelor

în timpul dezvoltării intrauterine. Dezvoltarea embriologică

detennină poziţionarea glandelor paratiroide. Glandele paratiroide

superioare se dezvoltă din punga branhială IV, iar

cele inferioare din punga branhială TII şi migrează caudal

împreună cu timusul. Vascularizaţia arterială provine din

rammile at1erei tiroidiene inferioare şi drenajul venos este

asigurat de vena jugulară internă, subclavie şi spre venele

brahiocefalice. Glandele paratiroide superioare se află, de

obicei, posterior şi lateral de nervul laringeu recurent şi

superior de at1era tiroidiană inferioară. Glandele paratiroide

inferioare sunt localizate anterior şi medial de nervul laringen

recurent, între polul inferior al glandei tiroide şi poqiunea

superioară a timusului, la nivelul ligamentului tireo-timic.

Oricare dintre glandele paratiroide poate fi poziţionată ectopic,

din cauza afectării proceselor de migrare din perioada

embrionară. Totuşi, glandele paratiroide inferioare sunt mai

f r ecvent în poziţie ectopică deoarece au un un traseu mai

lung de migrare. Localizările ectopice, situate de obicei de-a

lungul traseului de migrare, sunt adesea asociate altor structuri

anatomice dezvoltate din pungile branhiale III şi IV. Aceste

localizări includ teaca carotidiană, intratiroidian, retrotraheal,

retroesofagian şi mediastinul superior (vezi Figura 19-2).

Pe măsură ce glandele paratiroide cresc patologic în volum,

consistenţa acestora devine fermă, culoarea se schimbă în

maroniu închis şi pierd din ţesutul adipos.

FIZIOLOGIE ŞI FIZIOPATOLOGIE

Glandele paratiroide reprezintă singura sursă de parathorn1on

(PTH), un horn1on polipetidic cu 84 de aminoacizi. PTH

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!