LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 27 Otorinolaringologia bolile capului şi gâtului 559
TABELUL 27-7. Factori de risc ai otitei medii cu
efuziune
1. Creşă
2. Sex masculin
3. lnfeqie recentă de tract respirator superior
4. Hrănire cu biberonul
5. Fumatul în casă
6. Număr crescut de fraţi în casă
se rezolvă de la sine în 3 luni. Persistenţa lichidului în cavitatea
urechii medii poate dete1111ina hipoacuzie senmificativă, cu
impact asupra dezvoltării limbajului şi a capacităţii de învăţare.
Dacă lichidul persistă >3 luni în ciuda tratamentului, se
recomandă miringotomia şi plasarea de tuburi de ventilaţie.
Tuburile de ventilaţie permit ae1isirea urechii medii p1in
scăderea cantităţii de lichid acumulat şi readuc la no1111al
componenta de transmisie a auzului.
Anumiţi pacienţi cu disfuncţie tubară cronică suferă de
otită medie cronică asociată cu o perforaţie a membranei
timpanice, inflamată cronic, cu exteriorizare de secreţii
care nu se vindecă. Mucoasa urechii medii şi a mastoidei
este afectată şi poate asocia complicaţiile distructive din
OMA. Tratamentul este chirurgical, de obicei constând
într-o combinaţie de timpanoplastie (repararea membranei
timpanice) şi mastoidectomie (restabilirea unei cavităţi mastoidiene
aerate care să comunice cu spaţiile urechii medii).
Colesteatomul
Colesteatomul reprezintă un chist al urechii medii,
acoperit de tegument, ce produce keratină, cu origine
posibilă la nivelul unei membrane timpanice patologice.
Colesteatomul tinde să se dezvolte pe fondul disfuncţiei
tubare cronice şi a presiunii negative continue la nivelul
urechii medii, rezultând retracţia persistentă a membranei
timpanice. Această retracţie adăposteşte un „buzunar" al
membranei timpanice, ce produce keratină, iar în timp
şi odată cu dezvoltarea migrează în urechea medie şi
mastoidă. Enzimele osteolitice din baza membranei colesteatomului
produc osteonecroză. Lanţul osicular, nervul
facial, cohleea, canalele semicirculare şi baza craniului
pot fi infectate şi erodate de acest proces. Un pacient cu
colesteatom suferă f r ecvent de infecţii cronice şi recurente
asociate cu hipoacuzie. Pot apărea paralizia nervului facial,
vertijul sau abcesele intracraniene. Examenul otoscopie
evidenţiază o masă albicioasă de-a lungul membranei
timpanice, asociată cu ţesut de granulaţie şi perforaţia
membranei timpanice. Este necesară excizia chirurgicală.
Otoscleroza
Otoscleroza reprezintă o anomalie spontană a urechii medii
şi, în cazurile foaite avansate, a urechii interne. Afectează cel
mai f r ecvent adulţii tineri, producând hipoacuzie de transmisie
dobândită. O zonă mică de os spongios, vascularizat, afectează
o p011iune sau tot piciorul scăriţei. Rezultatul constă în fixarea
piciorului scăriţei, cu hipoacuzie de transmisie consecutivă.
In cazul în care cohleea este afectată, apare suplimentar
o hipoacuzie neurosenzorială. Otoscleroza afectează atât
femeile cât şi bărbaţii, are predispoziţie genetică şi se poate
agrava în sarcină. O proteză auditivă poate fi utilizată pentru
a amplifica sunetul în cazul pacienţilor afectaţi. Majoritatea
pacienţilor preferă, totuşi, înlocuirea chirurgicală a scăriţei
fixate, cu o proteză (stapedectomie).
Hipoacuzia neurosenzorială
Hipoacuzia afectează I din 2.000 de copii şi poate fi
genetică (de obicei, cu model recesiv de transmitere), de
dezvoltare (anomalii ce afectează osul temporal sau aparatul
cohleo-vestibular), asociată infecţiilor in utero (citomegalovirus,
rubeolă, sifilis, herpes, toxoplasmoză) sau asociată
altor factori perinatali (meningită, icter sever, prematuritate,
hipoxie, medicamente ototoxice). ldentificarea precoce este
imperativă şi necesită reabilitare prin logopedie, proteze
auditive, implant cohlear sau alte dispozitive de asistare a
auzului care pot creşte capacităţile de comunicare ale copilului.
Hipoacuzia dobândită poate fi urmarea îmbătrânirii, a
expunerii cronice la zgomot, a medicaţiei ototoxice precum
sărurile de platină utilizate în chimioterapie şi a afecţiunilor
otice sau ale SNC. Presbiacuzia, sau hipoacuzia vârstnicului,
rezultă în urma degenerării cohleare. Până la vârsta de 80 de
ani, 75% dintre oameni sunt afectaţi. Expunerea la zgomote
cu f r ecvenţa >90 dB, mai ales prelungită, poate leza celulele
păroase cohleare, determinând pierderea auzului pe frecvenţele
medii şi înalte. Pacienţii trebuie instruiţi cu privire la
protecţia faţă de zgomotele puternice. Este bine cunoscută
lezarea cohleei şi a celulelor păroase vestibulare prin atingerea
nivelelor toxice de aminoglicozide. Alte medicamente care
pot cauza disfuncţie cohleară sunt cisplatina, vancomicina,
diureticele de ansă, opioidele şi agenţii antimalarici. Eritromicina
şi aspirina pot determina o hipoacuzie neurosenzorială
reversibilă. Pacienţii acuză frecvent tinitus şi probleme de
auz în prezenţa zgomotelor de fond. Protezele auditive sau
dispozitivele de ascultare asistată care optimizează zgomotul
de fond sunt de obicei utile.
Patologia vestibulară
Când sistemul vestibular este afectat, pot apărea simptome
variate, de la dezechilibru la vertij debilitant. La fel ca în
cazul hipoacuziei neurosenzoriale, cauzele sunt variate.
Neuronita vestibulară implică inflamaţia nervului vestibular
sau a neuroepiteliului vestibular, probabil în urma unei
infecţii virale. Patologia este caracterizată de un debut acut,
cu instalarea vertijului sever care poate dura câteva zile
şi cu ameliorare progresivă, în câteva săptămâni. Poate fi
precedat de o infecţie virală de tract respirator superior sau
de un prodrom viral. Tratamentul este suportiv şi simptomatic,
constând în repaus la pat, utilizare pe termen scU1t
(1-2 zile) a inhibitorilor vestibulari (ex. antihistaminice,
benzodiazepine şi/sau antiemetice) şi reabilitare vestibulară.
Ve1tijul poziţional paroxistic beningn este un vertij acut
şi sever, cu durată scurtă, de la câteva secunde până la câteva
minute. El poate fi reprodus prin poziţionarea specifică a
capului, precum în mişcările de ridicare a capului pentru
a privi un raft, şi este diagnosticat de elecţie prin manevra
Dix-Hallpike. Patologia este determinată de canalo-litiază
sau otoconii libere (ex. detritus de calciu) în endolimfa
unuia sau a mai multor canale semicirculare. În absenţa
tratamentului, episoadele se pot remite spontan în câteva zile
sau săptămâni, iar manevrele de repoziţionare a otoliţilor