LAWRENCE_EDITABIL

418 Chirurgie generală şi specialităţi chirurgicale
cu tumora Wilms bilaterală, se poate realiza nef r ectomie
parţială şi chimioterapie postoperatorie pentru a prezerva
ţesutul renal.
Figura 23-26. Tumoră Wilms mare la nivelui rinichiului
drept (săgeatii), la CT. (Din Lawrence PF. Essentials of Surgical
Special/ies. 3rd ed. Philadelphia, PA: Lippincott Williams
& Wilkins; 2007.)
nefroblastomului şi apar, de regulă, la nivel ganglionar şi
pulmonar. Tumora Wilms poate invada vena renală şi se
poate extinde la nivelul venei cave inferioare. Investigaţiile
imagistice ce trebuie realizate sunt ecografia abdominală şi
CT de torace, abdomen şi pelvis (Figura 23-26).
Tratament
Tratamentul presupune rezecţia completă a fo1:!naţiunii
tumorale cu nefrectomie totală sau parţială. In cazul
tumorilor iniţial nerezecabile, se poate opta pentru chimioterapie
preoperatorie. Majoritatea copiilor beneficiază de
chimioterapie postoperatorie. Pentru tumorile cu histologie
nefavorabilă, metastaze la distantă sau a tumorilor reziduale,
se poate adăuga şi radioterpia. În cazul pacienţilor
Prognostic
Supravieţuirea depinde de stadiul bolii, dimensiunile tumorale,
tipul histologic şi vârsta pacientului. Copiii mici au
un prognostic mai bun, iar supravieţuirea pe terme12 lung la
pacienţii cu tumoră localizată este de peste 90%. ln cazul
tumorilor cu dimensiuni mari şi histologie nefavorabilă,
supravieţuirea este de peste 50%.
Teratoame
Teratoamele sunt neoplazii ce apar precoce în timpul
diviziunii celulare embrionare, dar care se pot manifesta
la orice vârstă. Teratoamele îşi pot avea originea în gonade,
unde există celule nediferenţiate. Acestea conţin în
interior mai multe tipuri de ţesuturi, având grade diferite
de diferenţiere. Teratoamele pot fi benigne sau maligne.
Teratoamele benigne determină simptomatologie prin
compresia organelor adiacente sau prin torsiune, în timp
ce teratoamele maligne pot determina invazie locală şi
metastaze la distanţă.
Cea mai frecventă localizare a teratoamelor la copii este
la nivelul regiunii sacrococcigine sau la nivelul ovarului,
alte localizări mai puţin frecvente fiind regiunea cervicală,
mediastinul anterior, retroperitoneul, testiculul sau SNC.
Rezecţia chirurgicală în cazul te'ratoamelor benigne este
curativă, în timp ce pacienţii cu teratom malign beneficiază
de rezecţie chirurgicală şi de chimioterapie. Cu toate acestea,
recidivele locale şi la distanţă sunt frecvente.
Teratomul sacrococcigian este cea mai frecventă tumoră
întâlnită la nou-născut, cu o predominanţă la sexul feminin
(Figura 23-27 A, B). Acestea sunt fonnaţiuni tumorale de
mari dimensiuni, cu punct de plecare la nivelul coccisului,
având o componentă externă acoperită de tegument şi uneori
pot prezenta o componentă internă extinsă anterior de sacru,
în pelvis. Sunt puţine cazuri în care tumora este complet
internă, fără modificări vizibile la exterior. Prognosticul
funcţional la pacienţii cu teratom sacrococcigian este favorabil,
însă în cazurile de transfomiare malignă, prognosticul
este rezervat. Actualmente teratoamele sacrococcigine sunt
Figura 23-27. A. Teratom sacrococcigian la un nou-născut cu deplasarea anterioară a anusului. B. Aspectul postoperator al aceluiaşi
pacient. (Din Lawrence PF. Essentials of Surgical Special/ies. 3rd ed. Philadelphia, PA: Lippincott Williams & Wilkins; 2007.)