LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 15 Colon, rect şi anus 219
din L 1, L2 şi L3. După formarea plexului preaortic, fibrele
postganglionare urmăresc artera mezenterică inferioară
şi artera rectală superioară. Inervaţia simpatică a treimii
inferioare a rectului este realizată de nervii presacrali, care
formează plexul hipogastric şi, în cele din urmă, doi nervi
hipogastrici. Inervaţia parasimpatică îşi are originea în S2,
S3 şi S4, fiind asigurată prin nervii erigenţi.
Anusul
Anusul este po11iunea terminală a tractului digestiv. Complexul
sfincterian anal este compus dintr-un sfincter anal
intern, care este un muşchi neted circular şi un sfincter
extern, care este un muşchi striat eliptic. Sfincterul intern
este o continuare a stratului muscular neted circular al
rectului şi este controlat involuntar. Sfincterul extern este
o continuare a muşchiului ridicător anal şi este pa11ial sub
control voluntar. Canalul anal are o lungime de 2,5-5 cm
şi se extinde de la inelul anorectal până la linia anocutană.
Linia anocutană reprezintă joncţiunea distală a canalului anal
cu pielea, piele care prezintă foliculi piloşi şi glande. Linia
anocutană este folosită ca reper important în localizarea
proceselor patologice.
În canalul anal se află linia dinţată (vezi Figura 15-3).
Imediat proxima! liniei dinţate sunt pliurile longitudinale
numite „coloanele lui Morgagni". Criptele anale se termină
la baza acestor coloane şi reprezintă locul în care
sunt eliminate secreţiile. Un număr variabil de glande (în
medie, 6) se evacuează în fiecare criptă. Deasupra liniei
dinţate, mucoasa anală nu prezintă sensibilitate. Anusul de
deasupra liniei dinţate este inervat atât de sistemul simpatic,
cât şi de cel parasimpatic. Anusul de sub linia dinţată este
inervat de sistemul nervos somatic, ceea ce face ca această
porţiune a canalului anal să aibă sensibilitate.
Drenajul venos şi limfatic variază în raport cu linia
dinţată. Deasupra liniei dinţate se află plexul hemoroidal
intern, care drenează în vena hemoroidală mijlocie şi cea
inferioară. În plus, limfaticele de deasupra liniei dinţate
drenează în ganglionii mezenterici inferiori şi ganglionii
iliaci interni. Plexul hemoroidal extern şi drenajul limfatic
de sub linia dinţată drenează în vena hemoroidală inferioară,
respectiv în ganglionii limfatici inghinali superficiali.
Vascularizaţia arterială a canalului anal şi a sfincterului
anal este realizată de artera hemoroidală inferioară care
provine din artera ruşinoasă internă, ram al aiierei iliace
interne (vezi Figura 15-2).
FIZIOLOGIE
Colonul şi rectul joacă un rol în menţinerea homeostazei
corporale prin intermediul a trei funcţii principale: (I)
absorbţia apei şi a electroliţilor din scaunul lichid, (2) prin
fennentaţie, ajută la digerarea unor amidonuri şi proteine
rezistente la digestie şi absorbţie în intestinul subţire şi (3)
servesc ca rezervor pentru fecale. În plus, rectul şi anusul
sunt componente cheie pentru defecaţie.
Din intestinul subţire se evacuează în cec 1-2 L de
chim în fiecare zi. Până la 90% din apa conţinută în chim
este absorbită, cu evacuarea zilnică a <200 mL de lichid
în scaunul solid. Conţinutul digerat petrece o durată semnificativă
de timp în cec şi în colonul ascendent, unde se
produce un amestec al chimului cu flora intestinală. Cecul,
colonul ascendent şi transvers reglează cea mai mare pa11e
a absorbţiei de sodiu şi apă. Nouăzeci la sută din sodiul ce
se găseşte în conţinutul ileal este absorbit activ la schimb cu
secreţia de potasiu. Absorbţia clorului se produce atât pasiv
(75%), printr-un gradient electrochimic favorabil datorat
absorbţiei de sodiu, cât şi activ (25%), printr-un antiport activ
clor-bicarbonat, în care bicarbonatul este secretat la schimb.
Colonul adăposteşte un număr şi o va1ietate mai mare
de bacterii decât oricare alt organ din corp. În colon există
peste 400 de tipuri de bacterii, cele mai multe fiind anaerobe;
Bacteroides fi'agilis este cel mai comun bacil Gram-negativ
anaerob. Flora colonului este, de asemenea, bogată în
organisme Gram-pozitive, precum enterococii şi specii de
Clostridium. Bacteriile colonice îndeplinesc o serie de funcţii
importante pentru gazdă, printre care degradarea pigmenţilor
biliari şi producerea de vitamină K. Bacteriile colonice
fem1entează amidonuri şi proteine nedigerate, producând
acizi graşi cu lanţ scmi care sunt absorbiţi de colon. Acizii
graşi cu lanţ scmi sunt utilizaţi de epiteliul colonului pentru
metabolism, menţinerea unui pH luminal scăzut, creşterea
afluxului sanguin regional şi ajută la transpo1iul sodiului,
bicarbonatului şi apei. În urma procesului de fermentaţie
bacteriană se produc aproximativ 800-900 mL de gaz zilnic,
iar cea mai mare paiie a acestuia se elimină prin flatulenţă. În
compoziţia gazului intră în mare parte azot (70%), provenit
din aerul înghiţit.
Funcţia digestivă a colonului reprezintă doar o mică parte
din procesele de digestie şi absorbţie totală a substanţelor
nutritive din organism. Prin urmare, excizia chirurgicală a
întregului colon şi a rectului nu afectează capacitatea unei
persoane de a menţine o nutriţie n01mală.
Motilitatea colică este unică printre organele tractului
digestiv datorită multiplelor tipuri de contracţie, incluzând
contracţii segmentare sau globale. Undele lente sunt contracţii
bidirecţionale segmentare cu frecvenţă joasă, intermitentă,
care favorizează amestecarea materiilor fecale. Contracţiile
globale produc mişcări puternice, propulsive, care apar pe
o lungime semnificativă a colonului. Ele încep în colonul
transvers şi favorizează deplasarea materiilor fecale prezente
în colonul descendent către rect şi anus. Contracţiile globale
par să apară după trezire şi în unna ingestiei alimentare şi
sunt asociate cu nevoia de a defeca.
Defecaţia implică o interacţiune complexă între colonul
distal, rect şi muşchii planşeului pelvin, coordonând relaxarea
şi contracţia mai multor grupe musculare. Frecvenţa
normală a defecaţiei poate varia, de la 8 ore la 72 de ore,
cu o medie de o dată pe zi. Frecvenţa poate fi afectată
atât de tipul şi volumul alimentaţiei, cât şi de aportul de
lichide, de activitatea fizică, de medicaţie şi de nivelul
de stres. Constipaţia severă sau cu debut recent (prezenţa
tranzitului intestinal pentru gaze, dar nu şi pentru materii
fecale), cât şi absenţa tranzitului pentru gaze şi materii
fecale sunt exemple de modificări ale tranzitului intestinal
care ar trebui investigate.
Fiziologia continenţei fecale este rezultatul interacţiunilor
complexe între funcţiile motorii, senzoriale, involuntare şi
voluntare ale rectului, ale muşchilor planşeului pelvin şi
ale sfincterul anal. Când scaunul destinde rectul proxima),
sfincterul anal extern se contractă şi sfincterul anal intern se
relaxează, penniţând progresia conţinutului rectal. Dacă se
continuă procesul de evacuare, se produce o inhibare voluntară
a contracţiei sfincterului anal extern. Acest mecanism foarte