LAWRENCE_EDITABIL

462 Chirurgie generală şi specialităţi chirurgicale
Leziunile de la nivelul bandeletei centrale a mecanismului
extensor, în zona articulaţiei lf P, produc o deformare în
butonieră (flexie la nivelul articulaţiei IFP şi 1iperextensie
la nivelul articulaţiei IFD; Figura 24-37B). ln cazul unei
leziuni a tendoanelor extensoare la nivelul mâinii, extensia
degetelor este imposibilă (Figura 24-37C).
Fracturile mâinii
Fracturi le sunt leziuni relativ frecvent întâlnite în traumatologia
mâinii. Scopul tratamentului este reducerea corespunzătoare
a fracturii şi menţinerea reducerii prin imobilizare cu atelă
gipsată, gips circular sau fixare (internă sau externă). Reducerea
anatomică a tuturor fracturilor este ideală pentm
obţinerea unei funcţii cât mai apropiate de normal. În unele
fracturi, poate fi tolerată o mică discrepanţă în alinierea osoasă
finală. Din cauza complexităţii mâinii şi a fractu1ilor sale,
aproape toate fracturile necesită consultarea unui specialist
în chirnrgia mâinii.
Fractu1ile închise sunt, de obicei, tratate în regim electiv,
tratament dictat de amploarea edemului post-traumatic. Imobilizarea
adecvată prin atelă până la fixare reduce durerea,
disconfortul şi edemul pacientului. Toate fracturile deschise
trebuie tratate acut dacă starea generală a pacientului o permite.
Cu excepţia fracturilor minore şi a celor tratate prin imobilizare
cu atelă sau gips circular, toate reducerile şi fixările definitive
trebuie realizate în sala de operaţie. Deşi acest capitol nu are
ca scop o prezentare în detaliu a fracturilor de mână specifice,
câteva tipuri vor fi analizate în continuare.
Probabil, cea mai frecventă fractură este cea a vârfului
falangei distale. Întrucât fractura apare distal de inse11ia tendoanelor
extensoare şi flexoare, nu este necesară reducerea
anatomică precisă. Aceste fracturi pot fi tratate cu uşurinţă p1in
imobilizare timp de 23 săptămâni, de obicei fără complicaţii.
Pentru a obţine cel mai bun rezultat, fracturile falangei distale
prin zdrobire pot necesita unele forme de reducere în timpul
imobilizării prin atelă, iar leziunile asociate precum leziunile
patului unghia! necesită o reparare atentă sub magnificaţie
cu lupe. Dacă fractura implică spaţiul aiticular IFD sau orice
inse11ie tendinoasă, trebuie solicitat consultul specialistului
în chirurgia mâinii.
Fracturi le falangelor medii şi proxima le sunt, de asemenea,
frecvente. Fracturile stabile pot fi tratate prin imobilizare
cu atelă sau prin sindactilizare, prin care degetul vătămat
este fixat la un deget adiacent care funcţionează ca o atelă.
Fracturile instabile, cominutive sau spiralate şi cele care
implică spaţiul a1ticular pot necesita o fixare mai complexă.
Fracturile care trec prin capul sau colul metacarpienelor
rezultă adesea din altercaţii. Fractura boxerului este o f r actură
a colului celui de al patmlea sau al cincilea metacarpian,
de obicei ca urn1are a lovi1ii unui alt obiect (ex. bărbia unui
adversar) (Figura 24-38). Angulaţia sau deformarea de rotaţie
sunt adesea întâlnite. Deşi angulaţia volară de 20--30 ° a celui
de-al patrulea şi al cincilea metacarpian poate fi acceptabilă,
angulaţia mlimă sau absentă a celorlalte metacarpiene este
de preferat. ln acelaşi timp, deformarea prin rotaţie este inacceptabilă,
deoarece interferă cu mişcarea n01mală. Fractu1ile
boxerului şi alte fracturi metacarpiene stabile şi fără deplasare
Figura 24-37. Leziunile tendoanelor extensoare. A. Degetul
în ciocan, difo1111itate cauzată de ruptura tendonului extensor la
nivelul sau imediat proxima! de aiticulaţia interfalangiană distală.
B. Degetul în butonieră, di fo1111itate cauzată de ruptura bandeletei
centrale a aparatului extensor la nivelul sau imediat proxima! de
articulaţia interfalangiană proximală. C. Ruptura tendonului extensor
proxima! de articulaţia metacarpofalangiană. (Din Lawrence PF.
Essentials o f Surgica/ Special/ies. Ediţia a 3-a, Philadelphia, PA:
Lippincott Williams & Wilkins; 2007.)
Figura 24-38. Fractura boxerului. (Din Lawrence PF. Essentials
ofSurgical Specia/1ies. Ediţia a 3-a, Philadelphia, PA: Lippincott
Williams & Wilkins; 2007.)