LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 26
Bolile sistemului vascular 51 S
A
B
Figura 26-5. Clasificarea anevrismelor. A. Pseudoanevrism. B. Anevrism aterosclerotic sacular. C. Anevrism aterosclerotic fusiform.
iliace şi popi iteale (Tabel 26-1 ). Localizările preferenţiale
de dezvoltare anevrismală sunt reprezentate de nivelurile
de ramificare a11erială. Se estimează că 3% din bărbaţii cu
vârsta peste 70 ani prezintă un anevrism ao11ic. La pacienţii
cu factori de risc crescut incidenţa anevrismelor ajunge la
I 0%. Boala anevrismală este o afecţiune sistemică şi familială.
Un pacient diagnosticat cu anevrism popliteal are peste
50% şanse de a prezenta un alt anevrism la nivelul at1erei
poplitee controlaterale şi 50% şanse de anevrism de ao11ă
abdominală (AAA). Aproximativ 20% din pacienţii cu AAA,
au o mdă de gradul I cu boală anevrismală.
În majoritatea cazurilor, anevrismele se asociază cu
ateroscleroza. Deşi etiopatogenia nu este cunoscută, se
presupune că ateroscleroza poate altera difuziunea substanţelor
nutritive şi favoriza degenerarea peretelui m1erial, sub
acţiunea metaloproteinazelor. Studii recente au demonstrat
creşteri precoce ale nivelurilor metaloproteinazei matriceale 2
TABELUL 26-1. Localizarea şi incidenţa
anevrismelor abdominale
Localizarea anevrismului
Incidenţa
Aorta abdominală 1,5%-3,0%
Artera iliacă comună
20%-40 % asociat cu AAA
0,03% izolat, fără AAA
Artera splenică 0,8 %
60% din anevrismele arteriale
splanhnice
Artera renală O, 1 %
Artera hepatică O, 1 %
Artera mezenterică superioară 0,07%
Trunchiul celiac 0,05%
AAA, anevrism de aortă abdominală
(MMP-2, matrix-metalloproteinase-2) şi MMP-9 în evoluţia
AAA şi creşterea nivelurilor de MMP-9 la pacienţii cu AAA
voluminoase. Dezvoltarea minimă a vasa vasomm la nivelul
aortei inf r arenale contribuie la aceasta, explicând fonnarea
preferenţială a anevrismelor la acest nivel. Etiologii mai puţin
frecvente ale anevrismelor a11eriale sunt reprezentate de bolile
de ţesut conjunctiv (sindrom Ma1fan, sindrom Ehlers-Danlos),
infecţii (anevrisme micotice), degenerescenţa chistică medială,
dilacerări anastomotice (pseudoanevrism anastomotic)
şi traumatisme (pseudoanevrism traumatic) (Tabel 26-2).
Cea mai severă complicaţie a anevrismelor o reprezintă
predispoziţia pentru creştere şi ruptură. Rata de creştere a
anevrismelor este variabilă; deşi majoritatea AAA au rata
medie de evoluţie de aproximativ 0,3 cm/an, variabilitatea
ratelor de expansiune este mare; există anevrisme care îşi
dublează dimensiunile în câteva luni. Dimensiunea anevrismului
este importantă întmcât riscul de rupere este dependent
de diametrul său. Conform legii lui Laplace modificată, cu
cât este mai voluminos şi mai subţire un anevrism, cu atât
stresul parietal tangenţial este mai mare (J):
J = P X rit,
unde Peste presiunea, r este raza şi teste tensiunea.
Pe măsură ce diametrul segmentului anevrismal al arterei
creşte, viteza sângelui scade, ceea ce favo1izează fo1marea
de trombi murali. Trombii parietali astfel fo1maţi pot emboliza
la distanţă în circulaţia arterială, mai ales contextul
anev1ismelor periferice.
Aspecte clinice ale anevrismelor
Anevrismele se diagnostichează f r ecvent prin identificarea
în cursul examenului fizic de mtină a unei mase pulsatile
asimptomatice sau prin teste diagnostice de tipul ecografiei,
tomografiei computerizate (CT, computed tomography)
sau IRM (imagistică prin rezonanţă magnetică) efectuate
în contextul evaluării altor afecţiuni. Aproximativ 20% din
anevrisme sunt simptomatice, asociind durere, tromboză,