LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 14 Intestinul subţire şi apendicele 197
CT-ul poate să identifice zona de tranziţie între po11iunea
dilatată şi cea nedilatată a intestinului subţire, atestând prezenţa
01S (Figura I 4-3). CT-ul poate îndeplini multe dintre
aceste obiective, chiar şi fără administrarea substanţei de
contrast pe cale orală şi are un rol semnificativ în evaluarea
pacientului cu suspiciune de OIS. Cu toate acestea, aşa cum
se întâmplă în cazul invaginaţiei descoperite incidental,
rezultatele CT pot să nu fie corelate cu tabloul clinic şi nu
este neobişnuit ca imaginile CT să indice eronat obstrucţia
cu buclă închisă sau hernia internă.
Investigaţiile cu substanţă de contrast ale intestinului
subţire sunt utile la pacientul cu simptome obstructive
parţiale, persistente sau când este dificilă diferenţierea
ileusului paralitic de obstrucţia mecanică. Este impo1iant
ca înainte de începerea acestor investigaţii să se excludă
obstrucţia colonică sau boala ocluzivă mezenterică, deoarece
imaginile obţinute în urma clismei cu substanţă de contrast
şi a angiografiei folosite pentru a evalua aceste entităţi, pot
fi mascate de contrastul utilizat în evaluarea intestinului
subţire. Investigaţiile cu substanţă de contrast ale intestinului
subţire nu sunt, de obicei, necesare în condiţii acute, de
urgenţă majoră, în care tabloul clinic, radiografiile simple
şi CT-ul sunt de obicei elocvente pentru a ghida tratamentul.
Examinările de laborator
Examinările de laborator nu sunt specifice în OIS, dar pot
avea utilitate în excluderea altor patologii şi în ghidarea
reanimării. Leucocitoza, în special dacă persistă în ciuda
decompresiei pe cale nazogastrică şi a resuscitării volemice,
poate fi un semn de progresie spre ischemie. Electroliţii
trebuie monit01izaţi atent. O alcaloză hipokalemică de
„contracţie" este frecventă la pacienţii cu deshidratare
avansată. Hiperamilazemia poate fi observată în cadrul OIS,
dar dacă are val01i mult crescute, poate ridica suspiciunea
de pancreatită acută. Examenul sumar de urină este important
în excluderea infecţiei sau litiazei urinare ca origine a
simptomatologiei. Acidoza lactică, în special în contextul
resuscitării volemice adecvate, poate semnala ischemie
intestinală. Cu toate acestea, un infarct constituit poate fi
prezent clinic şi fără acidoză, şi nu ar trebui exclus în cazul
pacientului la care tratamentul non-chirurgical a eşuat.
Diagnosticul diferenţial
Ileusul paralitic sau adinamic, este considerat cel mai
frecvent diagnostic diferenţial al OIS. În acest caz, motilitatea
intestinului este suprimată ca o consecinţă a unei
boli sistemice sau inflamatorii, iar intestinul poate deveni
destins şi, în ciuda lipsei unei obstrucţii mecanice, tabloul
clinic este similar celui din OTS. Narcoticele, repausul la
pat, h·aumatismele, hipotiroidismul, deficitele electrolitice
(în special de potasiu, calciu, magneziu şi fosfat), anestezia,
medicamentele psihotrope şi bolile inflamatorii sistemice
sau peritoneale, sau sepsisul sunt cauze frecvente de ileus.
Durerea, greaţa, vărsăturile şi distensia abdominală pot fi
observate la fel ca în OIS, deşi pot exista diferenţe subtile
în manifestările acestor simptome. De regulă, radiografiile
simple evidenţiază o dilatare difuză a intestinului, incluzând
atât intestinul subţire, cât şi pe cel gros, fără dovada unei
zone de tranziţie (Figura 14-4). Ocluzia colonică poate fi
exclusă prin clisma cu substanţă de contrast, situaţie în care
poate fi necesară o investigaţie cu substanţă de contrast
a intestinului, dacă distincţia dintre ileus şi obstrucţia
mecanică rămâne dificilă.
Figura 14-3. CT ce evidenţiază ocluzia mecanică
a intestinului subţire. Săgeata îngroşată, verticală
arată ansa intestinală dilatată proxima! de sediul
ocluziei. Săgeata îngustă, orizontală arată către ansa
intestinală nedilatată distal de sediul ocluziei, cu un
punct de tranziţie clar între aceste două segmente
evidenţiat pe scanare.