LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 24 Chirurgie plastică: afecţiuni ale pielii şi ţesuturilor moi, ale feţei şi mâinii 469
se deschide în cavitatea orală. Tratamentul este reprezentat de
rezecţia chirnrgicală. Momentul tratamentului poate fi dete1111inat
în funcţie de simptomatologie.
Chistul de canal tireoglos
Sinusul sau chistul de canal tireoglos este un defect congenital
localizat pe linia mediană a gâtului în jurul osului
hioid. Acesta poate fi descris sub forma fie a unui mic dive1ticul,
fie a unui traiect sinusal care se extinde către baza
limbii la nivelul foramen cecum şi care se mobilizează cu
protrnzia limbii sau în timpul deglutiţiei. Uneori, ca şi în
cazul chisturilor branhiale, apare infecţia, fapt care impune
tratamentul antibiotic de scurtă durată. Totuşi, tratamentul
curativ constă în excizie chirurgicală. Întrucât chisturile
de canal tireoglos trec prin mijlocul osului hioid, rezecţia
adecvată a acestuia necesită îndepărtarea po11iunii centrale
a osului hioid împreună cu excizia completă a traiectului
sinusal, de regulă până la baza limbii.
Anomaliile congenitale ale urechii
Un alt tip de anomalie congenitală este reprezentată de cea de
dezvoltare a urechii. Deşi absenţa completă a urechii externe
este rară (anoţia), dezvoltarea anmrnală a catiilajului (ex. urechi
proeminente) sau insuficientă (microţia) sunt relativ frecvente.
Anoţia sau microţia necesită reconstrucţia scheletului cattilaginos
al urechii. Un fragment mare de cattilaj este recoltat, de
regulă de la nivelul unei coaste a pacientului, şi este modelat
pentru a semăna cu un cattilaj auricular autentic. Fragmentul
de ca1tilaj, odată implantat, este acoperit cu tegument. Deşi
tehnica este dificilă şi solicitantă, în mâinile expet1ilor poate
produce rezultate excelente. Extensia reconstructiei depinde
de severitatea defectului. În general, sunt nece;are 3 sau 4
interveni chirurgicale. Tratamentul microţiei poate fi efectuat
după ce copilul împlineşte vârsta de 6 ani, deoarece la acea
vârstă, dimensiunea urechii este aproape de cea a vârstei
adulte, iar cattilajul autolog costal este dezvoltat în cantitate
suficientă pentru reconstrucţie.
Urechile proeminente congenital pot fi tratate prin tehnici
de modelare iniţiate în primele 72 de ore de la naştere
sau reparate prin îndepă1tarea de ca1tilaj concal, mmată de
plicatura cartilajului rămas şi ancorarea acestuia la fascia
mastoidiană. Anomaliile dobândite ale urechii, ca şi amputaţia
pa11ială, pot fi reparate prin telrnici chirurgicale similare cu
cele utilizate în repararea defectelor congenitale.
LEZIUNI DOBÂNDITE
Tratamentul leziunilor dobândite de păt1i moi necesită deseoii
intervenţii chirnrgicale reconstrnctive. Există o serie de
facto1i importanţi pentrn succesul reconstrucţiei, începând
cu detenninarea etiologiei şi a istoricului patologiei de bază.
Apoi este analizat defectul în sine. Sunt impo1tante cantitatea
şi tipul de ţesut absent, precum şi funcţia acestuia. În u1111a
evaluării complete sunt stabilite necesitătile reconstructive
ale pacientului. În final, chirurgul plastici.a trebuie să aleagă
metoda potrivită de reconstrucţie, nând cont de etapele
reconstrnctive.
În multe cazuri, există o se1ie de opţiuni reconstructive
pottivite sau cel puţin posibile. O discuţie cup1inzătoare şi
atentă cu pacientul despre opţiunile reconstt·uctive este importantă
deoarece pacientul este un factor impo1tant în procesul
decizional. Mai mult, deoarece fiecare pacient are nevoi,
dorinţe şi aşteptări diferite, este dificil de unnat o „reţetă"
cu intervenţii specifice care să se pott·ivească întotdeaw1a
oricărei leziuni. Fiecare pacient este unic şi tt·ebuie luate în
considerare nevoile acestuia.
Reconstrucţia mamară postmastectomie
În ultimii 45 de ani, au fost îmegistt·ate progrese majore în
reconstrucţia sânului postmastectomie. Tehnicile avansate
includ dezvoltarea expanderelor tisulare, îmbunătăţirea implanturilor
mamare şi noi metode de reconstrucţie cu ajutorul
lambourilor tisulare. De asemenea, aspectele psihologice au
fost luate în considerare. Confo1tul psihologic al pacientului şi
recupararea pot fi îmbunătăţite semnificativ prin intennediul
reconstrucţiei mamare adecvate. Deoarece chirurgii generalişti
au acordat impmtantă metodelor de reconstt·uctie mamară,
a rezultat o mai bună colaborare cu chirurgii plasticieni. În
prezent, chirnrgii acceptă că reconstrucţia de sân poate fi
deseo1i începută sau finalizată în acelaşi timp operator cu
mastectomia şi că metoda aleasă tt·ebuie să ţină cont de obiceiurile
şi stilul de viaţă al pacientei, capacitatea de vindecare,
terapia adjuvantă ( chimioterapie şi radioterapie), precum şi de
dorinţele acesteia. Mastectomia cu prezervare tegumentară,
care păstt·ează în întt·egime sau în mare patte tegumentul de la
nivelul sânului ( cu excepţia complexului areolo-mamelonar şi
a zonei biopsia te), oferă rezultate reconsttuctive deosebite fără
a compromite tt·atamentul antineoplazic. Recent, mastectomia
cu prezervarea complexului areolo-mamelonar a câştigat teren
ca şi tt·atament curativ sau profilactic al neoplasmului mamar.
Prin intennediul acestei metode, ţesutul glandular mamar este
îndepă1tat printr-o incizie submamară, laterală sau periareolară,
cu păstrarea complexului areolo-mamelonar. Această metodă
elimină necesitatea reconstt·ucţiei mamelonului şi se asociază
cu un aspect mult mai natural în mma reconstt·ucţiei. Un alt
progress al tehnicilor de reconstrncţie mamară îl reprezintă
chirnrgia oncoplastică. Tehnica oncoplastică presupune rezecţia
completă a leziunii tumorale, cu un mai bun control al
marginilor de rezecţie şi cu păstrarea parenchimului mamar
no1111al în limita posibilităţilor. Aceasta unnăreşte îmbunătăţirea
aspectului estetic şi reducerea morbidităţii. Telrnicile
precum mastectomia pat1ială, rearanjamentul tisular local,
reconstt·ucţia prin mamoplastie de reducere, mastopexie şi
utilizarea de lambouri locale sau regionale permit pacientelor,
care altfel ar tTebui să fie operate prin mastectomie tradiţională,
să devină eligibile pentru un tt·atament chirurgical conservator.
Aspecte psihologice
Întrucât există multe opţiuni de reconstrucţie a sânului, trebuie
să se acorde suficient timp pacientei pentru a decide care este
opţiunea ce se potriveşte cel mai bine nevoilor sale. Toate
opţiunile trebuie discutate împreună u pacienta şi trebuie
să se ţină cont de preferinţa acesteia. In cazul în care există
două opţiuni aproape sau la fel de potrivite, pacienta poate
opta pentrn una din ele. De asemenea, pacienta trebuie consiliată
cu privire la aşteptările sale în legătură cu intervenţia
chirurgicală, recuperarea postoperatorie şi rezultatul estetic
final. Sânul reconstruit arată deseo1i la fel de bine sau chiar
mai bine ca sânul contralateral. În alte cazuri, reconstrncţia
poate fi considerată doar suficientă (în special când pacienta
este îmbrăcată), însă este superioară unei proteze externe.
Înainte de a realiza reconstrucţia de sân, chirnrgul trebuie
să decidă indicaţia acestei proceduri, momentul efectuării