LAWRENCE_EDITABIL

450 Chirurgie generală şi specialităţi chirurgicale
LeFort llI sunt similare cu cele din fract u rile LeFort II, la
care se adaugă semnele şi simptomele asociate fracturilor de
bază de craniu. Frecvent, arcurile zigomatice sunt înfundate,
dar marginile inferioare ale orbitelor sunt intacte. Semnele
relativ frecvente care se evidenţiază în acest tip de fracturi
sunt semnul Battle (echimoze în regiunea mastoidiană),
echimoze orbitale bilaterale (ochi de raton) (Fi gu r a 24-24),
otoree cu lichid cefalorahidian şi hemotimpan.
Diagnosticul se bazează pe examinarea clinică facială. La
manipularea maxilarului, mişcarea este resimţită la nivelul
unghiurilor fronto-nazale şi ale suturilor fronto-zigomatice.
Cu toate acestea, întregul etaj mijlociu rămâne intact. De
asemenea, se pot palpa fracturile arcului zigomatic. Diagnosticul
imagistic se bazează pe CT care poate evidenţia
şi fracturile de boltă craniană şi leziunile intracraniene.
La fel ca în alte fracturi faciale, obiectivul constă în
reconstrucţia osoasă. Protocolul general de tratament este
acelaşi ca în fracturile LeFort TI, cu excepţia faptului că
marginile inferioare ale orbitei nu mai pot fi folosite pentru
stabilizare superioară. Astfel, stabilizarea trebuie realizată la
nivelul suturilor fronto-zigomatice şi al arcurilor zigomatice.
Complicaţiile fracturilor LeFort lil sunt aceleaşi ca în cazul
fracturilor LeFort II, cu posibila adăugare a leziunilor de bază
de craniu, cu leziunile neurologice aferente.
Fracturile panfaciale
Pacienţii cu traumă facială, din cauza nivelurilor ridicate de
energie cinetică (ex. accidente cu vehicule de mare viteză),
au deseori multiple fracturi complexe (Figura 24-25). Când
fracturile implică toate regiunile feţei, acestea se numesc
panfaciale. Principiile de diagnostic şi tratament sunt aceleaşi
ca în fracturile faciale izolate. Pentru a se evita contracţia
severă a ţesuturilor moi şi a tegumentului supraiacent, sunt
indicate reducerea şi osteosinteza precoce. Secvenţierea reparării
fracturilor variază de la medic la medic, dar conceptul
de a fixa oasele fracturate de oasele indemne este esenţial.
Rinoreea cu lichid cefalorahidian
Rinoreea cu lichid cefalorahidian apare în aproximativ 25%
din cazurile de fracturi ale etajului facial mijlociu ce implică
sinusurile paranazale. Cele mai multe dintre acestea determină
scurgeri de lichid cefalorahidian în primele 48 de ore de la
traumatism. Rareori, rinoreea poate apărea 5-7 zile mai târziu.
Din punct de vedere clinic, rinoreea cu lichid cefalorahidian
este asociată cu o fractură a lamei cribrifonne şi o leziune a
durei, însoţite de f r acturi la nivelul etajului facial mijlociu.
După aceste tipuri de traumatisme, lichidul cefalorahidian,
clar, apos, începe să se scurgă încet. Dacă pacientul se află
în decubit dorsal, fluidul se scurge pe peretele posterior
al faringelui, iar pierderea nu este sesizată. Meşajul nazal
trebui evitat şi orice tentativă de introducere a unei sonde
nazogastrice sau nazotraheale este contraindicată.
Reducerea timpurie a fracturilor faciale determină, de
regulă, oprirea scurgerilor de lichid cefalorahidian în câteva
zile. Antibioterapia profilactică este utilizată doar perioperator.
Dacă rinoreea cu lichid cefalorahidian persistă după
reducerea şi fixarea fracturii, poate fi necesară repararea
durei prin abord intracranian. În consecinţă, evaluarea
neurochirurgicală este necesară.
CHIRURGIA MÂINII
Mâna şi membrul superior formează un sistem organic
funcţional unic care permite interacţiunea complexă a
omului cu mediul înconjurător. Mâna manipulează mediul
înconjurător şi primeşte senzaţii de la acesta.
Figura 24-24. A. Un pacient cu multiple fracturi faciale, inclusiv fractură LeFort III. Se poate observa aspectul de „ochi de raton". B. Aspect după
refacerea osoasă şi reconstrucţia facială. (Din Lawrence PF. Essentia/s ofSurgica/ Special/ies. Ediţia a 3-a, Philadelphia, PA: Lippincott Williams &
Wilkins; 2007.)