02.11.2021 Views

LAWRENCE_EDITABIL

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Pancreasul

Anthony G. Charles, Steven J. Eskind şi Christopher Steffes

INTRODUCERE

Pancreasul este responsabil pentru o serie de funcţii

endocrine şi exocrine. Bolile care afectează pancreasul

sunt frecvente şi includ procese congenitale, inflamatorii,

infecţioase, traumatice şi neoplazice, care pot afecta atât

funcţiile endocrine, cât şi pe cele exocrine. Scopul acestui

capitol nu este de a readuce în discuţie detalii despre

embriologia, anatomia şi fiziologia pancreatică, ele fiind

însă esenţiale în înţelegerea bolii pancreatice şi a proceselor

implicate în patologia pancreatică. Mai jos vor fi

discutate variaţiile importante ale anatomiei pancreatice.

Recomandăm revizuirea informaţiilor de bază cu privire

la anatomia şi fiziologia pancreatică.

ANATOMIE

Pancreasul este un organ retroperitoneal împărţit în patru

părţi distincte: cap, istm, corp şi coadă (Figura 17-1 ).

Capul pancreatic este încadrat de potcoava duodenală.

Vena mezenterică superioară (YMS) marchează joncţiunea

dintre capul şi istmul glandei. Procesul uncinat reprezintă

o prelungire posterioară şi inferioară a capului pancreatic.

Istmul glandei este porţiunea situată imediat deasupra YMS,

iar corpul se întinde la stânga VMS. Coada reprezintă

porţiunea cea mai distală a glandei şi se extinde spre hilul

splinei pe care, uneori, se sprijină.

Embriologia şi anatomia duetelor pancreatice

Înţelegerea embriologiei şi dezvoltării pancreatice oferă o

perspectivă excelentă asupra anatomiei ductale pancreatice.

La 30 de zile de gestaţie, endodermul, care căptuşeşte

duodenul, formează mugurii pancreatici ventral şi dorsal.

Având în vedere faptul că a doua porţiune a duodenului

are formă de potcoavă (litera „C"), mugurele pancreatic

ventral, care va deveni procesul uncinat, se roteşte în

sensul acelor de ceasornic, aşezându-se inferior de mugurele

dorsal din care vor lua naştere capul, corpul şi coada

glandei (Figura 17-2). Până în săptămâna a 6-a de gestaţie,

cei doi muguri pancreatici, ventral şi dorsal, sunt alipiţi

unul de celălalt, iar în timpul celei de-a 8-a săptămâni,

parenchimul şi duetele lor fuzionează. Cel mai f r ecvent,

canalul Wirsung (ductul pancreatic principal) se formează

prin fuziunea porţiunilor distale ale duetelor pancreatice

dorsal şi ventral. Canalul Wirsung formează, de obicei,

un canal comun cu calea biliară principală şi pătrunde în

duoden la nivelul ampulei Vater şi al sfincterului Oddi

(papila duodenală mare). Porţiunea distală a ductului

pancreatic dorsal poate persista, formând ductul Santorini

(ductul pancreatic accesor; Figura l 7-3A) sau se poate

oblitera complet (Figura 17-3B).

Există numeroase variaţii anatomice normale ale duetelor

pancreatice (Figural 7-3A, B). Aproximativ 10% din

populaţie prezintă duete pancreatice ventral şi dorsal care

nu fuzionează complet (Figura l 7-3C-E), ducând la apariţia

unui duct dorsal dominant persistent. Aceste variaţii, în

care cea mai mare parte a pancreasului dorsal drenează

în duoden prin intermediul canalului accesor Santorini,

iar o porţiune a capului pancreatic şi procesul uncinat

drenează prin papila duodenală mare, sunt adesea grupate

şi sunt numite pancreas divisum. 90% dintre pacienţii cu

pancreas divisum sunt asimptomatici, însă unii pacienţi

ce prezintă această anomalie embriologică pot dezvolta

episoade recurente de pancreatită acută. Se suspectează

că, la pacienţii cu pancreas divisum simptomatic, orificiul

de deschidere a ductului pancreatic secundar este prea mic

pentru volumul secreţiei pancreatice provenite din corpul

şi coada glandei. Această obstrucţie relativă a papilei

secundare poate determina o presiune intrapancreatică

ductală dorsală excesiv de mare în timpul secreţiei active,

care, la rândul ei, poate produce distensie ductală, durere

şi, în unele cazuri, pancreatită. Figura 17-4 ilustrează o

MHfof

CORP COADĂ

Figura 17-1. Glanda pancreatică este împărţită în patru părţi

distincte: capul, istmul, corpul şi coada. Vena mezenterică

superioară este situată sub istmul glandei. Diagramă preluată din

Internet Encyclopedia ofScience. (Desen de Matthew Campbell.)

257

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!