LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 26 Bolile sistemului vascular S 17
Figura 26-6. Aspect CT al unui AAA calcificat rupt în retroperitoneul stâng.
AAA. Endograftarea este tratamentul standard pentrn majoritatea
anevrismelor. Procedeul endovascular presupune
plasarea unei proteze bifurcate ancorate la nivelul arterei
aorte indenme (deasupra anevrismului) şi în vasele iliace,
distal de anevrism. Iniţial, graftul se încarcă pe cateter şi
se introduce în ao1ta inf r arenală şi în arterele iliace prin
inte1111ediul unei fenestraţii murale practicate la nivelul
arterei femurale (Figura 26-9). Ataşarea de ao1tă şi vasele
iliace se realizează p1in forţa radială de autoexpansiune a
100.......-----------------r--,
90
80
l
70
a 60
2
""
50
;;;
g 4 0
&. 30
20
10
oL11111111----.-----,-.---.-----.-J
3 4 5 6 7 8 9 10
Diametrul AAA (cm)
Figura 26-7. Riscul anual de ruptură anevrismală corelat
cu dimensiunea anevrismului. AAA, artera aortă abdominală.
(Reprodus cu permisiune din Sampson LN, Cronenwett JL.
Abdominal aortic aneurysm. Probi Gen Surg. I 995;2:385-417.)
stenturilor sau prin cârlige ancorate mural. A fost demonstrat
că refacerea endovasculară a AAA se asociază cu scăderea
ratei de mo1talitate perioperatorie, a depletizării sangvine,
a perioadei de spitalizare şi reluarea mai rapidă a activităţii
normale, deci creşterea calităţii vieţii. Rezultate recente
demonstrează scăderea ratei de mortalitate pe termen scurt în
cazul terapiilor endovasculare (aproximativ 1,5%) comparativ
cu abordul chirurgical deschis, convenţional (aproximativ
3%). Endografturile cu ramuri în arterele iliace interne, renale
şi mezenterice sunt din ce în ce mai utilizate şi prezintă o
rată de mmtalitate procedurală semnificativ scăzută.
Dezavantajele refacerii endovasculare a anevrismelor
includ necesitatea efectuării de controale regulate (ecografie
sau CT abdominal anual), rata crescută de intervenţii
secundare pentru corectarea unor probleme determinate de
fixarea endograftului aortic, hemoragii în sacul anevrismal
aortic şi riscul de disfuncţie renală secundară administrării
de substanţe de contrast pentru vizualizarea graftului.
Pacienţii care prezintă ruptură anevrismală pot deceda
în absenţa instituirii imediate a tratamentului. Pacienţii care
prezintă triada clasică (durere la nivelul feţei posterioare a
trunchiului, hipotensiune şi formaţiune tumorală abdominală
pulsatilă) beneficiază de tratament chirurgical imediat. În
aceste situaţii, manevrele de resuscitare trebuie corect aplicate
şi complementate cu administrarea concomitentă de fluide
şi produse sanguine în perioada preoperatorie. Practica curentă
indică aplicarea tehnicii de „hipotensiune permisivă"
cu restricţia resuscitării volemice, ceea ce permite titrarea
presiunii sangvine pentru menţinerea presiunilor sistolice
între 70 şi 80 mmHg, monitorizarea statusului cerebral şi a
perfuziei viscerale. Tehnica minimizează depleţia sangvină