LAWRENCE_EDITABIL

Urologie: afecţiunile aparatului ura-genital
Isaac Yi Kim şi Chad A. Lagrange
Urologia este ramura medicinii care se ocupă cu tratamentul
medicamentos şi chirurgical al afecţiunilor de
tract genito-urinar pentru ambele sexe şi ale sistemului
reproducător la sexul masculin. Acest capitol tratează
anatomia, afecţiunile şi tratamentul celor mai des întâlnite
patologii urologice.
D
PROSTATA
Anatomie şi fiziologie
Prostata este o glandă care, în condiţii normale, este situată
distal de colul vezical, înconjurând uretra pe o distanţă
de 2-3 cm. Uretra membranoasă, care este împrejmuită
de sfincterul urinar extern, este localizată distal de uretra
prostatică. Duetele ejaculatorii se deschid în uretra prostatică
la nivelul verumontanum (se pronunţă ca atare), o mică
protruzie pe linia mediană la nivelul prostatei, observată
cu uşurinţă în timpul cistoscopiei (Figura 29-1). Glanda
prostatică este împă11ită din punct de vedere anatomic în
zone ce pot fi diferenţiate atât histologic, cât şi macroscopic.
Zona tranziţională creşte în volum la bărbaţii cu hiperplazie
benignă a prostatei. Zona periferică reprezintă originea a
aproximativ 90% dintre cazurile de cancer de prostată.
Vascularizaţia prostatei provine în primul rând din
ramuri ale arterei hipogastrice care intră în prostată postero-lateral
(Figura 29-2). Pe suprafaţa anterioară a prostatei
se află un complex venos dorsal de dimensiuni mari care
drenează circulaţia de la nivelul penisului. Ligamentele
puboprostatice ancorează glanda prostatică anterior la osul
pubian. Microscopic, glanda prostatică este alcătuită din
epiteliu glandular înconjurat de stromă fibromusculară.
Secreţiile glandei prostatice reprezintă aproximativ
20% din volumul ejaculatului normal. Lichidul prostatic
furnizează substanţe nutritive necesare motilităţii şi funcţiei
normale ale spermatozoizilor. Prostata rămâne într-o
stare relativ latentă de la naştere până la pubertate, ulterior
începând să funcţioneze ca glandă exocrină. Creşterea în
volum începe din a patra decadă de viaţă şi poate conduce
la hiperplazia benignă de prostată.
Prostatita
Prostatita este o afecţiune inflamatorie a prostatei, ce poate
avea o cauză bacteriană, însă cel mai f r ecvent nu i se decelează
agentul etiologic. Printre simptome se numără prostatodinia,
un complex de simptome ce constă în durere perineală,
A
EJ
Figura 29-1. A. Imagine schematică transversală a porţiunii
mediane a prostatei. C, zona centrală; B. Reprezentare schematică
longitudinală a prostatei. A, zona periferică; B, zona centrală; C,
zona tranziţională; D, stroma fibromusculară anterioară; U, uretra;
V, verumontanum; EJ, duetele ejaculatorii; VD, vas deferens.
(După Lawrence PF. Essentials of Surgical Special/ies. Ediţia
a 3-a. Philadelphia, PA: Lippincott Williams & Wilkins; 2007.)
micţiuni frecvente, imperiozitate micţională şi disurie, precum
şi clasicele simptome obstructive (ex.ezitare în timpul
micţiunii, dribling terminal, dificultăţi la golirea vezicii
urinare). Prostatita bacteriană şi cea non-bacteriană nu pot
fi diferenţiate în mod corect doar pe baza simptomatologiei.
Prostatita acută
Prostatita acută este o infecţie bacteriană relativ neobişnuită a
prostatei care poate avea manifestări clinice foat1e variabile.
Această afecţiune apare, de obicei, după a doua decadă de viaţă
şi se caracterizează prin simptomatologie cu debut rapid, de tipul
febră, dureri de spate şi perineale, fiison şi disurie. Examenul
fizic decelează o glandă prostatică tumefiată, de consistenţă
moale, uneori caldă la atingere din cauza inflamaţiei şi, adesea,
extrem de sensibilă la tact. Testele de laborator evidenţiază
u
635