LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 22 Oncologie chirurgicală: boli maligne ale pielii şi ţesuturilor moi 375
Radioterapia adjuvantă reduce incidenţa recidivei şi creşte
supravieţuirea. Tratamentul cu un nou agent chimioterapic,
avelumab, are, de asemenea, efecte benefice.
Melanomul
Incidenţă şi etiologie
! ncidenţa melanomului creşte exponenţial (Figura 22-7).
In ultima jumătate a secolului XX, rata de diagnosticare a
melanomului a crescut cu >600%, în timp ce rata deceselor
datorate melanomului a crescut cu> 160%. Cu toate că această
creştere a incidenţei este în parte explicată prin creşterea
numărului de biopsii efectuate, creşterea globală nu poate
fi explicată doar prin îmbunătăţirea rap01iării cazurilor şi
ameliorarea criteriilor anatomo-patologice de diagnosticare
a melanomului. De fapt, incidenţa melanomului ar putea fi
chiar mai mare decât cea menţionată anterior, întrucât unele
melanoame sunt tratate prin metode distructive. Mai mult
decât atât, multe registre de evidenţă a cancerului din mediul
spitalicesc nu consemnează melanoamele diagnosticate şi
tratate în alte centre.
Cu toate că melanoamele reprezintă doar 4% din tumorile
cutanate, ele sunt responsabile de 80% din decesele provocate
de tumorile cutanate. Se estimează că anual în SUA sunt
diagnosticate 60.000 de noi cazuri de melanom şi că 8.000
de decese sunt provocate anual de acesta. Ca frecvenţă,
melanomul este al 5-lea cancer la bărbaţi şi al 7-lea la femei,
dar este cel mai frecvent cancer la femeile cu vârsta cuprinsă
între 20-29 de ani. incidenţa melanomului creşte cu vârsta,
de la 0,4 la 100.000 locuitori din grupa de vârstă I 0-19 ani,
până la 35.la 100.000 locuitori din grupa de vârstă de peste
80 de ani. In plus, riscul de a dezvolta un melanom în cursul
vieţii este estimat la I :50.
Radiaţiile UV, de obicei ca parte a luminii solare, reprezintă
cauza primară a melanomului. Tipul, momentul
şi durata expunerii la radiaţiile UV sunt factori importanţi
în dezvoltarea melanomului. De exemplu, melanomul
este frecvent produs de expunerea episodică intensă la
radiaţia solară a zonelor tegumentare care nu sunt în mod
obişnuit expuse, precum spatele. Melanoamele apar cu o
frecvenţă mare la nivelul membrelor inferioare la femei şi
a trunchiului la bărbaţi. Aceste date sugerează că lumina
solară are un rol în etiologia melanomului, dar evident
nu explică apariţia melanomului în zonele care nu sunt în
mod normal expuse la lumina solară.
Locaţia geografică unde se produce expunerea este,
de asemenea, importantă, unele studii din Australia, Noua
Zeelandă şi SUA sugerând o incidenţă crescută a melanomului
în apropierea ecuatorului.
Arsurile solare sunt un semn al expunerii excesive
episodice la radiaţii UV. Arsurile produse în copilărie sau
adolescenţă par a fi cele mai nocive, ducând la dezvoltarea
ulterioară a melanomului. Prin u1mare, eforturile de a educa
populaţia în legătură cu riscurile expunerii la radiaţii UV şi
cu importanţa unui comportament prudent faţă de expunerea
la soare, ar trebui să înceapă din copilărie. The American
Cancer Society recomandă evitarea soarelui în intervalul
orar 10-16, utilizarea hainelor cu efect protector, aplicaţii
frecvente de cremă pentru protecţie solară cu SPF >30 precum
şi evitarea cabinelor de bronzare. Incidenţa melanomului
este influenţată de gradul de pigmentare a pielii, populaţia
de culoare având cea mai mică incidenţă (0,8 la 100.000
locuitori). Pe de altă parte, în populaţia celtică din Australia
şi Noua Zeelandă, incidenţa este cea mai mare din lume ( 40
la I 00.000 locuitori). Aşa-zisul fenotip predispus la melanom
este reprezentat de indivizii cu tenul alb, cu ochii albaştri,
părul roşu sau blond, cu pistrui şi cu tendinţa de a dezvolta
arsuri solare chiar şi după expuneri scurte la soare.
Localizarea melanoamelor este variabilă, aproximativ
un sfert dintTe melanoamele cutanate situându-se în zona
cervicală sau cefalică, majoritatea fiind localizate în afara
scalpului acoperit de păr. În populaţia de culoare, distribuţia
localizărilor melanoamelor este radical diferită: aproximativ
70% dintre melanoame se găsesc pe suprafaţa palmară
a mâinii şi plantară a piciorului, comparativ cu <5% la
populaţia albă. Aproximativ 50-60% dintre melanoame se
dezvoltă din nevi benigni sau în proximitatea lor. Aceştia
sunt însă extrem de frecvent întâlniţi în populaţie şi foarte
puţini dintre ei se malignizează, însă evenimentul declansator
care duce la transfo1marea lor malignă rămâne necunocut.
Unica excepţie este nevul congenital păros gigant care suferă
transfomrnre malignă în I 0-30% dintre leziunile netratate.
Melanoamele familiale maligne reprezintă 10% dintre
toate melanoamele, dar aproape jumătate dintre pacienţii
cu melanoame primare multiple au antecedente heredocolaterale
de melanom. Melanoamele familiale tind să apară
la vârste mai tinere decât cazu1ile sporadice. În plus, orice
pacient care a suferit de melanom riscă să dezvolte un al
doilea melanom.
Figura 22-8. Melanom cu diseminare superficială, prezentând
arii de regresie.
Figura 22-9. Melanom nodular.